Comedia înflorește într-o atmosferă degajată și plăcută: trebuie să fim convinși că suntem într-un loc unde putem să facem orice. Actoria de calitate are nevoie de exact aceleași condiții. Jocul nu înseamnă că munca e frivolă. Nici pe departe. Nu înseamnă decât că luam jocul în serios. Jocul încălzește sufletul și liniștește mintea. E distractiv, eliberator, mobilizator și ne oferă acea combinație captivantă de implicare și obiectivitate care ne permite să creăm sensuri, să ne asumăm riscuri și să descoperim lucruri.“ John Wright „Pe profesorul emoționat, curios și pasionat îl auzi râzând, ghemuit pe marginea scaunului, îndemnând și provocând actorii să joace. Mai funcționează jocul? John, privind la publicul de lângă el, verificând nu doar acțiunea de pe scenă, ci și acțiunea din public. Ce se întâmplă aici? Ne-am plictisit? Cum putem să îmbunătățim jocul?“ Toby Jones „Cartea e teribil de incitantă; atât de incitantă, încât după lectură îți vine să te apuci să faci tot ce scrie acolo... Lucru care, dacă s-ar întâmpla, ar propulsa teatrul românesc pe un „next level“ incontestabil.“ Theo Herghelegiu Fragment: " Complicitatea cu publicul Jocul de-a bătaia din palme Am Învățat acest joc de la Steve Harper. E cel mai bun exemplu de joc de contact cu publicul pe care I-am văzut vreoda. Pui pe scenă diferite obiecte. Orice object e bun. Cineva iese din sală, iar restul grupului decide ce trebuie să facă persoana respectivă. La început l-aș juca simplu, de exemplu, să-și pună haina pe el sau sä se urce pe un scaun. Bineînțeles în cazul ăsta pe scena trebuie să fie un scaun și o haină. Scopul jocului e ca persoana de pe scenă să termine acțiunea propusă de grup, dar restricția e ca cei din grup pot doar să bată din palme în semn de aprobare. Nu este permis niciun alt mod de comunicare, iar jocul se desfășoară în taccere, cu excepția aplaudatului. Așadar, dacă întru și-mi pun pălăria, nimeni nu va bate din palme, dar dacă mă uit la haină, e posibil să Înceapă un ropot de aplauze. Dacă ating haina, aplauzele pot să devină și mai puternice, iar dacă pun haină pe mine se ridică toți în picioare, plini de exuberanță. Ce mă fascinează la jocul ăsta e că te obligă să depinzi de public, și dacă o faci sincer, fără să interpretezi, e foarte plăcut pentru spectatori să te privească, pentru că ideile tale prind viață. Împărtășești în tăcere gândul tău cu publicul ori de câte orițe uiți la noi. E ca și cum ai vorbi cu noi: „Știu că nu v-ați referit la pălărie", te-ai putea gândi, sau „A, vă place haina, nu?". Aceste comentarii fără cuvinte fac ca jocul să fie confortabil pentru noi. El nu se poate juca eficient dacă nu comunici cu pubIicul. În clipa în care nu te mai simți la largul tău, pierzi complicitatea cu tine însuți, ceea ce devine agonizant de privit. Trebuie să te simți bine și aplauzele îți vor crește încrederea în tine. Asta poate să-l influenveze până și pe cel mai timid actor. E ca jocul pentru copii Rece/Cald, dar punctul lui forțe e că te pune în postura de a nu ști ce să faci pe scenă în cel mai chinuitor mod posibil și astfel ne arată nouă cum gândești și cum relaționezi cu noi. Nu trebuie decât să afli prin încercări și greșeli ce am stabilit noi cât ai lipsit din cameră. Nu trebuie fii amuzant sau să ai idei strălucite. E de-ajuns să menții dialogul mut cu noi. "
Cauți De ce radem la teatru? în format PDF? Gândește-te la John Weight.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că John Weight a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care John Weight a investit-o în De ce radem la teatru?.