De la Antim la Pocrov

    „Părintele Vasile Vasilachi a avut tăria de a demara refacerea așezământului de la Antim, mai ales după evenimentele care au urmat actului de la 23 august 1944. Râvna sa a fost întreținută mai ales de frumoasele manifestări culturale care se desfășurau în Mănăstirea Antim, atât ca o formă de rezistență față de agresorul ateu, cât și ca o evidență cale de manifestare a unor oameni care cu bucurie duhovnicească se alăturaseră la opera edilitară a starețului. Am putea spune că ne găsim în fața unei fericite întâlniri a intelectualilor apropiați de rugăciune într-un spațiu în care se formau intelectualii de mâine ai Bisericii. Ne gândim la venirea unui Sandu Tudor tot mai adâncit în cunoașterea și trăirea tradiției isihaște românești, o inițiativă pe care o începuse încă din 1943 în Cernăuțiul condus spiritual de mitropolitul cărturar Țit Simedrea.” (Adrian Nicolae Petcu)      Cuprins:    • Cuvânt înainte • Notă asupra ediției • Prefață • Introducere • Mănăstirea Antim - o ctitorie de lumină în conștiința românească • Schitul Pocrov. Amintiri (1949-1959) • Memorii ale pământului natal • Cum l-am cunoscut pe Mihail Sadoveanu • Ierusalimul, cetate sfântă • Ctitorul în ctitoria sa • Era cosmică în lumina creștină • Iluzii și deziluzii • lisus Hristos în contemporaneitate • Biserică, steaua călăuzirii noastre • Din nou afară de Betleem • De nu s-ar fi născut Hristos și ca om • Etern în istoria lumii întâlnire sfântă • Darul învierii • Înălțarea Domnului • Rusaliile • Veacul marilor descoperiri • Lumina adevărului - între ferecare și desferecare • Postul mare, o cale sfântă cu Hristos • Anul binecuvântării • Timpul marilor prefaceri • Ceva mai mult... cer altora • Marile răspunderi ale vieții • Învierea Domnului ne-a dăruit o viață nouă • Puterea cuvântului - Viva voce • În memoria lui Kliu Yanka • Biserica, locaș al lui Hristos • Zidește în mine o inimă curată • Bucuria Nașterii Domnului • Libertatea tragică • Între cele două veșnicii • Opriți-vă din căile voastre • Iisus Hristos, o viață nouă a lumii • Domn al vieții • 24 Ianuarie • Transilvania românească de totdeauna • Taina sfintelor întâlniri • Marea împăcare • Mai presus de orice vrajbă • ANEXA: Rugul Aprins - Cercul literar cultural de la Mănăstirea Antim din București     Fragment din volum:       “CALEA SPRE POCROV       Era 25 noiembrie 1949 când primesc numirea oficială de egumen la Pocrov, bineînțeles, fără de salariu. După micile pregătiri de mutare sus în munte, la acest schit, la care nu se putea urca decât cu picioarele tale proprii, mă pornesc în ajun de Sfântul Andrei pe poteca ce ducea la acest schit. Un pospai de omăt așternuse ca o pânză albă costișă schitului Vovidenia, era o pasire pe imaculat. Când intru în codru, toate orizonturile vieții rămâneau în spate. Poteca șerpuia printre brazii seculari, veșnic verzi, afară de mestecenii ce-și îngălbeniseră frunzele de frica iernii și acuma foșneau și se văitau ori de câte ori le atingeai, spunându-ți parcă, vai, unde am ajuns, sub picioarele oamenilor?     După un mers cu gânduri strâmptorate de cărare ajungem la Izvorul Maicii Domnului. Facem un mic popas, bem apă cu stropi limpezi ca și cristalul ca pe o aghiazmă, ca pe o binecuvântare și împrospătare de puteri. O luăm apoi pieptis și în o urcare serioasă, ca pe niște trepte ale văzduhului și, după o ultimă sforțare, printr-o tărăgănare de potecă, te vezi pe culme pășind cu ușurare pe panta a doua a muntelui.     Era o strabatere printre culmi care stau încremenite uitându-se la tine și întrebându-te ce cauți pe acolo. Nu după mult timp vezi o lumină biruitoare care străbate în codrul întunecat și care te duce la margine de pădure, de unde-ți apare Poiana Pocrovului, cu o împrejmuire de gard în jurul livezii și-n mijloc o biserică de lemn, acoperită cu șindrilă, cu turle, cu clopotniță alături și o casă ca o căciulă de iarnă, apăsată până mai jos de frunte. Nu departe, alte patru case mici risipite printre pomi și grajdul vitelor. Singur doar măgarul e acela care dă semnalul trecerii cuiva prin schit, dar nimeni nu apare să te întâmpine. Bați la ușa sălii, dar nimeni nu răspunde. Intri și la ușa din fund afli pe bătrânul călugăr Varahil, care-și numără mătăniile de rugăciune a Ceasului al noulea..."