"Dar ce crezi tu? Ca o sa facem in Cuba ceea ce ati facut voi cu Ceausescu in Romania?" Prietenei mele nu-i venea sa creada. Intrebarea rostita pe un ton agresiv venise ca din senin, fara sa fie legata de nimic din ceea ce spusese ea inainte. Dar „ghidul” isi schimbase atitudinea si tonul doar dupa ce ii vazuse pasaportul romanesc. Ea venise intr-un tur organizat de Universitatea Harvard prin Cuba in cadrul unui program de MBA la care lua parte, doar la cativa ani dupa ce se terminase „perioada speciala”; vremuri de foamete si suferinta, de schimbari nedorite fortate de imprejurari si un munte de nesiguranta. De multe ori m-am gandit ca executia sotilor Ceausescu le-a dat frisoane pe sira spinarii altor dictatori de prin lumea larga. Toti au incercat sa vanda acelasi vis, dar pe care, in final, nu l-au putut oferi celor care au suferit in tacere, asteptandu-l mult mai mult decat era nevoie. Dar toti au fost incapatanati si nu au vrut sa schimbe nimic pe parcurs. In vilele lor, in magazinele lor cu circuit inchis, in casele lor de vacanta, inconjurati de sicofanti, totul era perfect; experimentul social avea mare succes, chiar daca pe parcurs se mai izbeau de piedici. Sigur ca din cand in cand oamenii mai mureau, dar nimic nu se putea face fara sacrificii; totdeauna sacrificiile altora, nu ale lor.
