De la discursul romanesc la discusrsul filmic + CD

De la discursul românesc la discursul filmic. Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa (abordare lingvistico – semiotică) Cartea propune o temă cu o evidență relevanță actuală, dacă nu pentru teoreticienii discursului filmic per se, cu siguranță pentru semioticieni în general, dar și pentru semiotică narativă – literară și filmică –, în mod particular. Căci, spune autoarea: „ecranizarea unui roman este o formă de traducere intersemiotică, fundamentată pe un proces de negociere a sensului”. Concret, cartea Anamariei Milonean propune o analiză lingvistico-semiotică a romanului lui Giuseppe Tomași di Lampedușa, Ghepardul, și a filmului omonim din 1963, în regia lui Luchino Visconti. Am apreciat că benefice multe noțiuni cu care se face aici analiza, nu numai din teoria textului verbal, ci și din cea a textului cinematografic, mai precis, noțiunile legate de specificul semnelor utilizate în discursul filmic, de specificul receptării textului scris, respectiv a textului cinematografic, de caracterul indicial al imaginii (vs caracterul mult mai descriptiv și explicit al suportului scris), de descrierea metonimică și metaforică, de metafora filmică, de descrierea reprezentativă, expresivă, de acțiuni. Mai amintim doar că abordarea aceasta a sensului în diverse sisteme semiotice ridică probleme legate de modul de „reprezentare” a textului scris nu doar în film, ci și – și, poate, anterior acesteia – în cea cognitiv-inter¬pretativă: transpunerile filmice multiple ar putea fi, din acest punct de vedere, interesant de studiat, pornind de la „poeticile” distincte ale scriitorilor, pe de o parte, și ale oamenilor de film, pe de alta, neignorând însă nici receptările multiple ale cititorilor și ale spectatorilor. - Prof. univ. dr. Liana Pop