Cuvintele "religie" și "filosofie" pot sugera majorității oamenilor două domenii distincte de gândire, între care - dacă subordonăm știința filosofiei (așa cum au făcut‑o grecii) -, se consideră că ar exista un fel de război de frontieră. Totuși este posibil să ne gândim la ele ca fiind două faze sau moduri succesive de expresie a sentimentelor și credințelor oamenilor despre lume. Iar titlul acestei cărți presupune faptul că atenția va fi fixată asupra acelei perioade din istoria spiritului occidental care marchează trecerea de la prima la a doua. Se crede în general că pasul decisiv a fost făcut de greci cu aproximativ șase secole înainte de era noastră. În acel moment, un spirit nou de cercetare rațională și‑a afirmat pretenția de a se pronunța asupra celor mai profunde lucruri care, până atunci, țineau de credință tradițională. Cu toate acestea, ceea ce doresc să dovedesc este faptul că ascensiunea acestui spirit nu a însemnat o ruptură bruscă și completă cu vechile moduri de gândire. Există o continuitate reală între cea mai timpurie speculație rațională și reprezentarea religioasă pe care aceasta se bazează. Și acest lucru nu ține doar de analogii superficiale, cum ar fi echivalarea alegorică a elementelor naturii cu zeii credinței populare. Filosofia a moștenit din religie unele concepții foarte importante - de exemplu, ideile de "Dumnezeu", "Suflet", "Destin", "Lege" - care au continuat să circumscrie mișcările gândirii raționale și să le determine principalele direcții. Religia se exprimă în simboluri poetice și în termeni de personalitate mitică; filosofia preferă limbajul abstracțiunii seci, vorbind despre substanță, cauza, materie ș.a.m.d. Dar diferența exterioară nu face decât să deghizeze o afinitate interioară și substanțială între aceste două produse succesive ale aceleiași conștiințe. Modurile de gândire ce ajung la o definiție clară și la afirmații explicite în filosofie au fost deja presupuse în intuițiile neraționale ale mitologiei. - F. Cornford
