De mine viata si-a tot ras

În toamna anului 1951, Vera, evreică și activistă în contraspionajul Armatei de Eliberare Națională a Iugoslaviei, e arestată. Soțul ei, Milos, ofițer în cavaleria mareșalului Tito, tocmai se spînzurase. Profund îndrăgostită, Vera își apără bărbatul și refuza cu încăpățînare să semneze actul prin care acesta ar fi fost declarat dușman al poporului și spion sovietic al lui Stalin. Prin urmare, va fi aruncată în lagăr și torturată, nevoită să-și lase fiica, micuța Nină, în voia sorții. O rână adîncă le va despărți. Odată reunite, se vor putea împăca, oare, cu trecutul, sau blestemul va fi transmis din generație în generație? Zeci de ani mai tîrziu, înarmată cu o cameră video, Ghili, fiica Ninei și nepoata Verei, reconstituie odiseea familiei.   Cu ani în urmă, am vrut să scriu o colecție de povești de dragoste adevărată – și nimeni nu avea una ca a ei. Primul ei soț s-a sinucis pe vremea cînd era prizonierul serviciilor secrete ale lui Tito, în 16 octombrie 1951. An de an, în 16 octombrie, o sunăm și-i spuneam: mi-am amintit că astăzi e ziua lui Râde, soțul tău. Plîngea ca și cum el abia murise. Era bîntuită de această întrebare: de ce a făcut-o, de ce n-a putut fi îndeajuns de puternic pentru a depăși tortura, cum a fost ea? Vorbea cu atîta duioșie despre el, această femeie – atît de neclintită în privința ideologiilor, dar atît de tandră în iubire.” David Grossman, Elle - Italia   Grossman – ca și Oz – nu împarte lumea aceea în buni și rai, nu ține cu unii împotriva celorlalți, nu are «soluții», nici iluzii, nu urăște decît războiul acela dintre două adevăruri la fel de îndreptățite. Unul dintre acei romancieri – nu chiar foarte mulți – pe care putem conta. - Radu Cosașu, Dilema veche