De neoprit. Viata mea de pana acum

În anul 2004, după o victorie în fața dublei campioane Serena Williams, Maria Sharapova a câștigat turneul de la Wimbledon la doar șaptesprezece ani. Ulterior a devenit de mai multe ori numărul unu în clasamentul WTA, a mai câștigat patru trofee de Grand Slam și a devenit una dintre sportivele cu cele mai mari câștiguri din lume.    La un moment dat, în timpul turneului Australian Open din 2016, a fost anchetată de ITF din cauza utilizării unui medicament care fusese adăugat pe lista substanțelor interzise. În final a fost suspendată, lucru care a ținut-o departe de activitatea competițională cincisprezece luni.    Însă cariera Măriei Sharapova a fost mereu construită pe hotărârea și pe dăruirea ei. Povestea ei începe într-un mic oraș din Rusia, unde, la doar cinci ani, a început să joace tenis cu o putere precoce de concentrare. Începe când Iuri Sharapov, tatăl ei, risca totul ca să ajungă cu ea în Florida, cu doar șapte sute de dolari în buzunar și fără să cunoască engleza, dar convins că fiica sa putea deveni o mare campioană. Fragment din volumul "De neoprit. Viața mea de până acum" de Măria Sharapova:   "Am câștigat primul turneu profesionist în luna septembrie a acelui an. A fost vorba despre Openul Japoniei. Betsy Nagelsen câștigase turneul în 1979, primul an în care participaseră și femeile. Era o simetrie frumoasă. În finala am învins-o pe Aniko Kapros, cu un tie-break în cel de-al treilea set. A fost un meci intens, cum nu se putea mai potrivit pentru o primă mare victorie. Am câștigat și ultimul turneu din acel an, Challenge Bell din Quebec, și am fost desemnată cea mai bună jucătoare nou-venită în circuitul WTA. Victoriile din tenisul profesionist au fost așa cum spusese tata că aveau să fie. Ridicai trofeul, iar oamenii te ovaționau, însă doar pentru un moment. Apoi reveneai pe un teren de nicăieri, pe care făceai sprinturi nebune și unde țânțarii roiau în jurul tău. Pentru jucătorii profesioniști, pauza dintre sezoane este atât de scurtă încât pare o glumă. În tenisul feminin durează practic de la finalul lunii octombrie până la turneele de pregătire care preced Australian Open din ianuarie. Însă în realitate ai doar două luni de pauză, între Halloween și Crăciun. Pentru mine, cea mai lungă pauză din acea perioadă a fost de zece zile, pentru că, imediat după ce loveam ultima minge din sezonul respectiv, mă gândeam la cum aveam să îmbunătățesc prima minge a stagiunii următoare. În 2003 am petrecut lunile respective la Los Angeles, lucrând aproape zilnic cu Robert Lansdorp. Trebuia să pornesc de la experiența acumulată în sezonul precedent, să-mi îmbunătățesc fiecare parte a jocului, chiar și numai puțin. În plus, trebuia să devin mai puternică, mult mai puternică. Acum jucam împotriva unor femei adulte, chiar dacă încă eram un copil. Aveam brațe și picioare ca niște lujere. Aveam șaisprezece ani, dar păream să am doar doisprezece. Deși începusem să câștig bani, nu-i cheltuiam decât pe strictul necesar. Locuiam cu părinții într-un apartament înghesuit, cu două dormitoare, aflat la marginea orașului Torrance, și încercam să facem economii. Singurul lux pe care ni-l permiteam era să închiriem o mașină ca să ajungem de acasă la antrenamente și înapoi. Robert încă glumește pe seama noastră. "Am trecut pe la voi la mijlocul lunii decembrie și mi-am spus: «Ce dărâmătură!». Mai erau câteva săptămâni până la Crăciun. Toate magazinele din Los Angeles aveau vitrine strălucitoare, dar familia ta nu avea nici măcar un brad! Eram foarte sentimental în acea perioadă și mi s-a părut ciudat să nu ai parte de Crăciun. Așa că am mers cu cea care acum a devenit fosta mea nevastă și am cumpărat un brad uriaș, ornamente, cadouri, beteala și o stea, pe care le-am amplasat când tu erai plecată cu Iuri."