Rezumat De veghe in lanul de secara – J.D. Salinger
O nouă traducere pentru tinerii de astăzi. La câteva decenii după traducerea de referință, Editura Polirom propune o versiune nouă, tânără, a romanului-cult De veghe în lanul de secară. Situată de ani de zile în topul preferințelor cititorilor din România, De veghe în lanul de secară continuă să fie, la peste cincizeci de ani de la apariție, cartea de căpătâi a adolescenței. Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, și ai căror părinți s-au născut, probabil, în aceeași perioadă ca și romanul, e că trec prin aceleași episoade, angoase și mirări precum Holden Caulfield. Doar că el nu folosea atît de des cuvîntul „cool” și nu naviga pe Internet. Iar cînd simțea nevoia s-o sune pe față de care era îndrăgostit, ori renunță, pentru că nu avea chef, ori intră în prima cabină de telefon. Problemele lui rămân însă, și chiar și modul în care sunt rezolvate: prin revoltă, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Există voci care se întreabă de ce totuși a avut romanul un succes atât de uimitor, în toată lumea și, deja, de atâția ani. În fond, nu e singura carte care-și păstrează prospețimea cu trecerea timpului. E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat într-o scurtă prezentare. Poate, pur și simplu, e o carte foarte-foarte bună. Atât. Alăturați-vă milioanelor de tineri care au citit-o și veți înțelege.
Fragment din romanul "De veghe in lanul de secara" de J.D. Salinger
"Ca din senin, în drum spre hol, mi-a zburat gîndul din nou la Jane Gallagher. Mi-a intrat în cap și n-am putut să mi-o mai scot de acolo. M-am așezat pe un fotoliu soios de pe hol și m-am gîndit la ea și la Stradlater stînd în blestemata de mașină a lui Ed Banky și, deși eram sigur sută-n sută că Stradlater nu-i făcuse nimic - doar o cunosc pe Jane ca-n palmă - ,tot nu puteam să mi-o scot din cap. O știam că-n palmă. Pe bune. Uite, în afară de dame, îi plăceau și toate sporturile, și după ce ne-am apropiat mai mult am jucat tenis aproape în fiecare dimineață și golf aproape-n fiecare după-masă, cît a fost vara de lungă. Am ajuns într-adevăr s-o cunosc foarte intim. Asta nu înseamnă c-a fost ceva fizic, sau pe-aproape, între noi pentru că n-a fost ci doar că ne vedeam tot timpul. Nu-i întotdeauna nevoie să treci prin chestii sexi ca să cunoști bine o fată.
Cum am cunoscut-o... Dobermanul lor pitic venea și se ușura pe gazonul nostru și maică-mea a fost foarte iritată pe chestia asta. A sunat-o pe mama lui Jane și a făcut tărăboi. Maică-mea e exact genul care face tam-tam pe chestii de-astea. Ce s-a întîmplat mai încolo, peste două zile am văzut-o pe Jane stînd lungită pe burtă lîngă piscină de la club și i-am zis bună. Știam că stă în casa de alături, dar nu vorbisem niciodată cu ea pînă atunci sau ceva. M-a expediat cu răceală cînd i-am spus bună în ziua aia. M-am dat de ceasul morții s-o conving că mie, unul, mi se rupea unde se ușurează cîinele ei. Din partea mea, putea să facă și-n sufragerie. Nu mai contează. După aia s-a făcut de ne-am împrietenit. Am jucat golf cu ea chiar în după-amiaza zilei respective. A pierdut opt mingi, țin minte. Opt ! Ce m-am chinuit s-o fac măcar să deschidă ochii cînd rotește crosa ca să lovească mingea. Dar i-am îmbunătățit jocul imens în cele din urmă. Joc golf foarte bine. Dacă v-aș spune ce schimbări de traiectorie fac, probabil că nu m-ați crede. O dată era cît pe-aci să apar într-un scurtmetraj, dar m-am răzgîndit în ultima clipă. Mi-am zis că, la cît de mult urăsc eu filmele, chiar c-aș fi un nasol dac-aș accepta să mă bage într-un scurtmetraj.
Jane era o fată mai altfel. N-aș putea s-o descriu ca fiind frumoasă în sensul strict al cuvântului, dar pe mine mă dădea pe spate. Era oarecum gureșa. Adică, atunci cînd vorbea și se ambala pe o chestie, gura i se mișcă în cincizeci de părți, și buzele și tot. Asta mă termină. Și n-o închidea niciodată de tot, gura, vreau să zic. O ținea întotdeauna un pic, un pic deschisă, mai ales cînd se pregătea să lovească mingea la golf sau cînd citea o carte. Citea tot timpul, și citea cărți foarte bune. Citea multă poezie și de-astea. "
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi De veghe in lanul de secara?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând De veghe in lanul de secara și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.