Bestseller New York Times După beștesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistică americană cu o carte dedicată familiei și problemelor sale. Potrivit autorului, esența condiției noastre rezidă în caracterul de excepție al ființei umane, în ceea ce ne diferențiază pe unii de ceilalți, unindu-ne în același timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confruntă cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectați de dizabilitați de tot soiul, a celor superdotați, născuți în urma unui viol sau delincvenți, a celor care aleg să-și schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, când nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigând însă un mare număr de familii afectate de asemenea probleme, și neocolind nici o clipă caracterul dramatic al situațiilor cu care se confruntă, Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecățile, ducând la întărirea legăturilor în cadrul familiei și al comunităților create prin mișcări de solidaritate orizontală. „Timp de mulți ani, identitatea mea principală a fost cea de istoric al tristeții. Imaginile disperării sunt admirate de cei mai mulți, iar pustiirea sufletească completa este în general considerată o răsfrângere a integrității autorului. Dar când am încercat să scriu despre fericire, am avut revelația inversă, respectiv că nu poți scrie despre ea fără să pari superfcial. Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton ca «publicul american își dorește tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicația acestei observații era că nu putem digera imaginea regelui Lear, umblând nebun pe dealuri, fără posibilitatea izbăvirii la orizont. Eu aș vrea să ofer o interpretare diferită. Aș zice că ne stă din ce în ce mai mult în fire să căutăm transformarea. Oamenii afectează adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a căror nevroză s-a transformat în nefericire nu sunt doar nefericiți, ci și convinși că au eșuat. Partea vitală a acestei înclinații spre lumină este însă convingerea de nezdruncinat că dezastrele își găsesc până la urmă rezolvarea, că tragediile sunt adesea doar o fază, nu și sfârșitul jocului. Cartea de față căută să scoată la lumină noblețea ascunsă sub ponegrirea lui Howells. Se bazează pe o idee și mai optimistă chiar, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, că nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar oferă o satisfacție mai prețioasă decât una necăliță prin suferință. Așa cum crestele zimțate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este și bucuria aceasta neobișnuită pentru caracterul acestor familii: aproape imposibilă, teribilă și teribil de frumoasă.“ (Andrew SOLOMON)
