Rezumat Deprimarea si tamaduirea ei – Spiridonos Logothetis
Nu știu dacă suferi de deprimare. Știu însă că, la fel ca mine și ca toți ceilalți oameni, și tu ești în primejdie să cazi în această grea boală a sufletului și a trupului. Ar putea fi numită „boala secolului al XX-lea”, de vreme ce în acest secol s‑a făcut cunoscută ca flagel al omenirii, deși nu în el s-a manifestat pentru prima dată: în acest veac al angoasei, al afecțiunilor sufletești, se arată în mod precumpănitor depresia sau deprimarea, răspândindu-se la milioane de oameni ca o epidemie, ca o boală infecțioasă. Așa am cunoscut-o noi, așa au cunoscut-o și doctorii, care au încercat și încearcă, studiind-o cu mari eforturi, să o cunoască mai bine pentru a o putea eradica. Farmaciștii din întreaga lume creează în laboratoare o grămadă de medicamente antidepresive, pe care le consuma din abundență, cu mari speranțe, nefericiții acestei lumi. De deprimare s-a ocupat însă de milenii, cu mult mai mult succes, un alt doctor al sufletelor și al trupurilor, care până în ziua de astăzi continuă să vindece că nimeni altul neputințele omenești. Acest doctor este Ortodoxia, credința, învățătură, viața, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Fragment: „Și unii aveau mii de probleme, mai ales din cauza sărăciei. Știau și ziceau din inima lor, chiar neștiutori de carte fiind: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă ție!" Astăzi, cei moderni cred în binele propriu și nădăjduiesc în propriul eu, în calitățile lor, în diplomele lor, în gândirea lor. Și, am putea zice, și în sfințenia lor. Urmărea? Cad neîncetat pradă deprimării. De ce? Pentru că singuri nu pot rezolva uriașele probleme ale vieții. Deoarece singuri nu pot scăpa de cursele diavolului și ale lumii. Deoarece singuri nu pot dobândi iertarea păcatelor și curățirea inimii de ele și nici vindecarea de bolile sufletelor lor. Nici nu pot dobândi sfințenia, nepătimirea. De aceea sunt mâhniți și deprimați. Raționamentul oamenilor este îngust. Cunoștințele lor sunt sărace, la fel ca și putințele lor. Sunt îngrozitor de neputincioase descoperirile tehnice în a le rezolva problemele. Fără mila lui Dumnezeu nu se face nimic. Fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 5), spune însuși Dumnezeu. Biserica noastră a nădăjduit dintotdeauna în mila lui Dumnezeu. Și în întregul ei, și fiecare în parte. În toate rugăciunile, în sfintele slujbe, la dumnezeiască Liturghie se spune și se aude de sute de ori „Doamne, miluiește", „după mare și multă mila Ta", „nesfârșită milă" sau „miluiește și ne mântuiește pe noi". La fel și sfinții noștri s-au sfințit după mila lui Dumnezeu. și nu sufereau de deprimare, deoarece știau să scape mereu la mila lui Dumnezeu. Iată de ce scriu Constituțiile apostolice ca „ție, Dumnezeul tuturor..., ție ți-au fost aduse toate nădejdile sfinților" (Const. Ap. 7, 33.2). Astfel, toți sfinții s-au folosit de rugăciunea nădejdii, de rugăciunea sfinților părinților noștri, de rugăciunea minții: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!" și cu această rugăciune s-au salvat de deznădejde, de disperare, de întristare și de deprimare.”
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Deprimarea si tamaduirea ei?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Deprimarea si tamaduirea ei și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.