Iată o carte care pare gândită, structurată ca o sonată! Prima parte - Allegro - se cheamă Lemnia, un termen cât se poate de sugestiv pentru intenționalitatea poetei, care inventează un ținut imaginar searbăd, secătuit, în degringoladă. (...) În partea a doua a cărții - Andante - cu un titlu șăgalnic, Din nou pe scaunul de la poartă, se psalmodiază, tonul devine grav, întrebările fundamentale privesc frica, umbrele părinților, ororile războiului, balansul dintre poezie și ne-poezie (...), dintre visceral și rațional, dintre viață și moarte. (...) Partea a treia - Rondo care și dă titlul cărții, nu e deloc mai senină, doar că poetă îndrăznește să ofere răspunsuri de genul: în fond realitatea nu-i decât o mașină de bruiat liniștea poemului, sau realul e o marfă de unică folosință/ în timpul nedereticat/ realul e faptă reziduală/ a ficțiunilor aruncate în mașina de reciclat. (...) O minunată sonată la pian, violoncel și orchestra!
