Rezumat Descoperirea Lui Dumnezeu inimii omului - Serafim Rose
Experiența acestui om, Iuri Maskov, ne arată foarte concret cum Se descoperă Dumnezeu. Se întâmplă ceva în inimă; și, deși suferința ajută această transformare, nu există metode infailibile pentru a ajunge la ea. De exemplu, în ultimii șaizeci de ani s-a publicat multă literatură din Rusia despre oameni aflați în suferință, care nu s-au convertit. În limba engleză există o carte foarte interesantă, scrisă de un rus pe nume Marcenko, cu titlul My testimony (Mărturia mea).
Marcenko era doar un om onest care n-a putut să suporte sentimentul înspăimântător că în Rusia Sovietică totul este fals, că toată lumea te minte. Ca urmare, a spus adevărul și, din această cauză, a fost trimis în lagăr. Autoritățile l-au supus interogatoriilor obișnuite și au ținut să-i spună: „Dacă îți menții ideile, chiar dacă ieși afară, vei reveni aici. De ce să nu te schimbi și să faci ce fac toți ceilalți?”
„Nu pot, a răspuns el, sunt un om cinstit!” Privindu-i pe credincioși, a ajuns la concluzia că ei erau singurii oameni fericiți din lagărele de concentrare, de vreme ce spuneau: „Sufăr pentru Hristos” și acceptau ce li se întâmplă. „Nu pot să fiu nici că ei, spunea el, deoarece eu nu cred în Hristos”. În felul acesta a ajuns atât de stăpânit de furie, încât atunci când îi vedea pe gardieni îi venea să-i strivească cu ușile. Când a ieșit din închisoare, s-a umplut de amărăciune și a vrut să-și ucidă toți asupritorii. Știa că se va întoarce înapoi în lagăr. Și, într-adevăr, după ce a scris cartea, a fost trimis înapoi.
Vedem astfel că, în cazul lui Marcenko, inima nu s-a înmuiat, ci i-a rămas de piatră. Desigur, inima este ceva foarte complicat și poate că, într-o zi, el se va schimba. Mărturia lui ne arată că nu putem trimite un om într-un lagăr de concentrare și să spunem: „așa îl vom face creștin”. Unii devin creștini, alții nu.
Când convertirea are loc, procesul revelației apare într-un mod foarte simplu; o persoană este în nevoie, suferă și atunci, cumva, se deschide o altă lume. Cu cât ești mai în suferință și în dificultăți și ești „disperat” după Dumnezeu, cu atât mai mult El îți vine în ajutor, Se dezvăluie Cine este și îți arată calea de ieșire.
Iată de ce nu trebuie să căutăm lucruri spectaculoase, precum minunile. Din întâmplarea cu Sfântul Nichita, relatată mai sus, știm că aceasta este cea mai rea cale de apropiere (de Dumnezeu, n. red.) și duce la înșelare. Calea cea dreaptă se află în inimă care încearcă să se smerească și știe doar că suferă și că trebuie să existe cumva un adevăr mai înalt care nu numai că o poate ajuta în acesta suferință, dar o și poate aduce într-o cu totul altă dimensiune. Această trecere de la suferință la realitatea transcendentă reflectă viața lui Hristos, Care a murit în suferința Sa de pe Cruce, a îndurat cea mai îngrozitoare și rușinoasă moarte și, apoi, spre totala nedumerire a propriilor săi Ucenici, a înviat din morți, S-a înălțat la cer, a trimis Duhul Sfânt și a pus începutul întregii istorii a Bisericii Sale.
Iată, în esență, ce doream să vă spun despre revelație în Ortodoxie. Dumneavoastră puteți pune întrebări sau să comentați pe această temă.
Cauți Descoperirea Lui Dumnezeu inimii omului în format PDF? Gândește-te la Serafim Rose.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Serafim Rose a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Serafim Rose a investit-o în Descoperirea Lui Dumnezeu inimii omului.