Într-o priveliște, liniile care despart au și calitatea de a uni. Rare (dar cu atît mai apreciate de privitori) sînt situațiile cînd o linie care desparte și unește are glas. O asemenea linie se numește orizont verbal, iar acțiunea ei se cheamă orizontare.
Orizontarea nu este altceva decît organizarea unui spațiu prin cuvinte. Dintre cuvintele folosite la orizontarea lumii, trei au pătruns în limba română (aduse de pribegii orizontali în traiste) și s-au stabilit aici.
Primul este prunc, folosit cînd un șir de munți întîlnește bolta și o împunge. Ca să n-o rupă (fiindcă s-ar crea un clivaj între compartimente), orizontul verbal intervine cu vorba. El spuneprunc și un tampon de nori se naște, crește și se așterne, unind vîrfurile munților cu poala bolții, într-un contact fără asprime.
La celălalt capăt al spectrului sonor se aude cuvîntul poruncă, rostit pentru a despărți apele de uscat, care altfel s-ar împreuna într-un mil.
Iar ultimul este crocodil, spus încet pe un cîmp medical, printre cabluri.
