Despre darurile duhovnicesti. Din invataturile Parintelui

Talanții sunt talente: înzestrări cu daruri, misiuni, slujbe duhovnicești și slujiri cetățenești; meșteșugul artelor; meșteșugul științei, al oricărei științe, darul chivernisirii avuției; pe scurt valorile culturii: valoarea morală, politică, teoretică (știința), estetică, economică și religioasă (Tudor Vianu, op. cit., p. 30). Iar slujitorii sunt oamenii înzestrați cu toate aceste valori sau talente. Purtătorul oricărei valori, dacă va ajunge la cunoștința atârnării sale de Dumnezeu, va ajunge drept. Dar, zice parabolă, ca unii din talentați, n-au vrut să-l recunoască de stăpân, 80% au făcut rebeliune împotriva Stăpânului averii. Aceștia sunt cei ce socotesc că sunt ale lor darurile date de Dumnezeu. Ei se umflă cu părerea de sine, își afumă mintea cu mândria și scot afară pe Dumnezeu din negustoria lor. Toată lumea e egală cu îngroparea talantului în pământ. A nu lucra cu valorile, în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu, înseamnă a ieși din ierarhie și a face anarhie. Deci 20% petrec în ierarhie și 80% în anarhie : exact situația a 20 de oi în mijlocul a 80 de lupi. Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupești și duhovnicești. „Cei ce se țin de trup poftesc cele trupești, iar cei ce se țin de duh, cele duhovnicești. Ci pofta cărnii este moarte, deoarece este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu și nici nu poate. De aceea cei ce sunt în carne, nu pot să placă lui Dumnezeu" (Români 8,5-8). Cei ce sunt însă ai lui Hristos, trupul și l-au răstignit împreună cu poftele (Galăteni 5, 24). „Nu suntem datori trupului, ca să viețuim după trup. Căci, dacă viețuiți potrivit trupului veți muri; iar dacă ucideți cu duhul poftele trupului; veți fi vii. Fiindcă toți câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu, ei, fiii lui Dumnezeu sunt.“ (Români 12-14). Căci: „Voința lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră, ca să vă feriți de desfrânare, ca să știe fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințenie și cinste, nu în patima poftelor, cum fac necredincioșii, care nu cunosc pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.“ (l Tesaloniceni4,3-5, 7).