Despre educatie - Bertrand Russel

Multe dintre ideile înnoitoare despre educație ale lui Bertrand Russell au fost socotite, în epoca sa, absolut scandaloase. În această carte, autorul pledează pentru eliberarea copilului de ascultarea necondiționată datorată părinților și autorității religioase. Russell susține că societatea se poate transforma radical dacă la baza educației stă cunoașterea însoțită de iubire. Ideile și argumentele remarcabile din aceste pagini și-au păstrat prospețimea și aplicabilitatea până în ziua de azi.   Dacă le spuneți copiilor că trebuie să fie iubitori, riscați să generați în ei fățărnicie și mistificare. Pe când dacă îi faceți fericiți și liberi, dacă-i înconjurați cu bunătate, veți constata că devin prietenoși cu toată lumea în mod spontan și că aproape toată lumea devine prietenoasă cu ei. O dispoziție iubitoare și încrezătoare se autojustifică, deoarece îi conferă celui în cauză un farmec irezistibil și creează reciprocitatea afectivă așteptată. Acesta e unul dintre cele mai importante rezultate pe care le putem spera de la o educație corectă a caracterului. – Bertrand Russell Traducere și note de S.G. Dragan Fragment din cartea "Despre educație" de Bertrand Russel: "Japonia modernă oferă cea mai clară ilustrare a unei tendințe vizibile la toate marile puteri - aceea de a face din măreția națională obiectivul suprem al educației. Scopul urmărit de educația japoneză este de a produce cetățeni devotați statului prin cultivarea pasiunilor lor și utili statului prin cunoștințele pe care le-au dobândit. Nu pot elogia îndeajuns priceperea cu care a fost urmărit acest dublu scop. Odată cu sosirea escadrei comandorului Perry, japonezii s-au aflat într-o situație în care autoconservarea era foarte anevoioasă; succesul pe care l-au repurtat conferă o justificare metodelor lor, dacă nu cumva considerăm că autoconservarea însăși este culpabilă. Dar metodele lor educaționale puteau fi justificate doar de o situație disperată, căci în cazul oricărei națiuni neaflate în pericol iminent aceste metode ar fi fost blamabile. Religia shintoistă, care nu trebuie pusă la îndoială nici chiar de profesorii universitari, cuprinde o istorie la fel de dubioasă ca Facerea; în comparație cu tirania teologică din Japonia, procesul de la Dayton pălește până la insignifiantă. Există o la fel de aprigă tiranie etică: naționalismul, pietatea filială, cultul împăratului etc. nu pot fi puse sub semnul întrebării și deci multe tipuri de progres sunt practic imposibile. Marele pericol al unui sistem rigid de acest fel constă în aceea că poate provoca o revoluție ca singura metodă de progres. Acest pericol este real, deși nu imediat, și e în mare măsură generat de sistemul educațional. În Japonia există deci o meteahnă opusă celei din vechea China. În timp ce învățații chinezi erau prea sceptici și leneși, produsele educației japoneze sunt probabil prea dogmatice și prea energice. Educația n-ar trebui să producă nici resemnare sceptică, nici supunere la dogma. Ar trebui să cultive credința potrivit căreia cunoașterea poate fi atinsă într-o anumită măsură, deși cu dificultate; credința că o bună parte din ceea ce trece drept cunoaștere la un moment dat este, pesemne, mai mult sau mai puțin greșit, dar că greșelile pot fi corijate prin grijă și sârguință."