Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoșteam ni se revelează într‑o lumină și cu o adâncime și o frumusețe nespusă, pe care înainte nici nu le‑am fi bănuit. Acest lucru se întâmplă când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăție a inimii; pentru că nu numai pe Dumnezeu Însuși Îl pot vedea cei curați cu inima, ci și chipul Lui în înțelesul de lumină care strălucește în întunericul unui suflet omenesc, al vieții omenești, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găsește odihnă, când prin ea trece lumină, când e curățită. Mai sunt și clipe când putem vedea pe cineva pe care credeam că îl cunoaștem bine, dar îl descoperim într‑o lumină nouă, printr‑o revelație. Se poate întâmpla atunci când cineva strălucește de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu și de a‑L adora. Se mai poate întâmpla atunci când cineva a ajuns la o adâncime a suferinței, la o răstignire, când suferința însăși se curățește și nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău; când iese la lumină, curată, suferința, după cum a strălucit, nevăzută pentru atâția, suferința Domnului Hristos răstignit pe cruce. - Mitropolitul Antonie
