Despre gnoză și gnosticism. Text și comentarii de Henri-Charles Puech. Volumul I al seriei În căutarea gnozei Gnoza este așadar «cunoașterea» a ceva (a lui Dumnezeu sau a unei proprietăți a lui Dumnezeu), cunoaștere care, odată ce a fost dată, este imediată și absolută, transcendentă față de simplă credință (pistis), cunoaștere a Vieții și a Luminii și care este ea însăși Viața și Lumină – într‑un cuvânt, cunoaștere care este viziune, revelație și har, harisma (charisma), adevăr absolut înțeles printr‑un act mistic sau încredințat de un hieros logos, scriere sacră sau inițiere în misterii. Pe de altă parte, în foarte numeroasele și diferitele manifestări pe care le oferă în istorie și care, în anumite cazuri, au avut posibilitatea să fie independente unele de altele, atitudinea gnostică se dovedește coerență, unitară și constanta, reprezentând prin aceasta un tip distinct și original de religiozitate. Astfel, Gnoza poate și trebuie să fie considerată drept un fenomen particular, comun diferitelor domenii ale istoriei religiilor și, în acest fel, general. Acesta este felul în care intenționam să o studiem aici, căutând să descoperim structura care îi definește esența, elementele ce o alcătuiesc și modul în care acestea se articulează unul de celălalt, mecanismele ce o determină, experiențele și exigențele la care răspunde; pe scurt, încercând să o înțelegem atât în ea însăși, cât și prin ea însăși și să pricepem în ce sens speculațiile, temele, miturile și riturile care îi alcătuiesc materia sunt ordonate în vederea unei nevoi de mântuire individuală pe care o traduc și, în ansamblu, o satisfac. Gnoza nu există în sine, independent de expresiile ei, în afara „gnozelor” și a gnosticilor. "Eu sunt în lume, dar nu sunt al lumii. [...] Voi sunteți nemuritori încă de la început, voi sunteți fiii Vieții veșnice și ați vrea să stăpâniți moartea ca să o frângeți și să o biruiți, ca moartea să moară în voi și prin voi. Pentru că atunci când descompuneți lumea fără ca voi înșivă să fiți descompuși, sunteți stăpânii întregii creații și ai întregii decăderi. [...] Cine este responsabil pentru acest kosmos (pe care gnosticul îl percepe ca ktisis, creație)? Cine a făcut lumea și mi‑a impus existența în lume și cine mă va salva de această fatalitate, de această servitute, de această neliniște și de aceste suferințe, de răul pe care îl îndur, amestecat cum sunt în lume? Nu poate fi una și aceeași ființă. Cel care poartă responsabilitatea lumii și a răului nu poate elibera de lume și de rău; Mântuitorul nu poate fi Creatorul. Sfârșim astfel într‑o altă chestiune, la fel de esențială: problema celor doi dumnezei.” CUPRINS: PREFAȚĂ PROVENIENȚA TEXTELOR TIMP, ISTORIE ȘI MIT ÎN CREȘTINISMUL PRIMELOR VEACURI (1951) NUMENIUS DIN APAMEEA ȘI TEOLOGIILE ORIENTALE DIN SECOLUL AL II‑LEA (1934): I • II • III • IV POZIȚIE SPIRITUALĂ ȘI SEMNIFICAȚIE LA PLOTIN (1938) PLOTIN ȘI GNOSTICII (1960) DISCUȚIE APENDICE HERMES CEL DE TREI ORI ÎNTRUPAT. DESPRE CÂTEVA MĂRTURII NEGLIJATE REFERITOARE LA HERMETISM (1946) ....... 204 ÎNTUNERICUL MISTIC LA PSEUDO‑DIONISIE AREOPAGITUL ȘI ÎN TRADIȚIA PATRISTICĂ (1938) ....... 207 ÎN CE CONSTĂ PROBLEMA GNOSTICISMULUI? (1934): I • II • III • IV • V FENOMENOLOGIA GNOZEI (College de France, 1952‑1957): • 1952‑1953 • 1953‑1954 • 1954‑1955 • 1955‑1956 GNOZA ȘI TIMPUL (1952) FRAGMENTE REGĂSITE DIN „APOCALIPSA LUI ALLOGENES” (1936) APENDICE: • I • II • III
