Despre ignoranta: a sa si a multora - Petrarca

     Ediție bilingvă (română-latină). Studiu introductiv de Andrei Bereschi. Îngrijire critică a volumului de Alexander Baumgarten        „Despre ignoranța” este o operă de referință a culturii medievale și umaniste latine. Scris în 1367, tratatul Despre ignoranta este răspunsul pe care Petrarca îl dă celor patru învățați aristotelicieni care îl socoteau un om bun, dar necultivat. Textul este o pledoarie densă, construită în jurul a trei idei fundamentale: acceptarea propriei ignorante, manifestarea unei culturi superioare celei a detractorilor săi și definirea incapacității general umane de a atinge cunoașterea. Cunoștințelor enciclopedice, văzute mai cu seamă că manifestare orgolioasă a unei curiozități excesive și vane, Petrarca le opune privirea întoarsă spre șinele uman. Umanismul său este, astfel, un creștinism de certa inspirație augustiniană, dublat de o entuziastă admirație față de Cicero.           Fragment:       “98. Cel care voiește să laude totul cu prudența se cuvine să privească întregul, să cerceteze întregul, să cântărească întregul. Se poate întâmpla că, pe lângă ceea ce încântă, să se ascundă altceva, care să displacă în aceeași măsură ori chiar cu mult mai mult. Iată că același lucru Cicero, tot acolo unde discuta cu seriozitate multe chestiuni, ce seamănă foarte bine cu credința noastră, apoi se întoarce la zeii săi, de parcă ar fi regurgitat, și le înșiră, fiecăruia în parte, numele și trăsăturile: ascultă, rogu-te, ce formulează când urmează să vorbească nu despre providența unui singur zeu, ci despre a zeilor: „Pe zeii aceștia trebuie deopotrivă", zice, „să-i venerăm și să-i cinstim. Cinstirea lor este cea mai de seamă și, deopotrivă, mai castă și plină de credință, în măsura în care îi veneram mereu și cu mintea și cu glasul curate, întregi, neatinse de stricăciune."     99. Hei, dragul meu Cicero, ce spui? Atât de repede uiți de zeul unic și de tine însuți? Unde ai lăsat acea natură excelentă și superioară, acea forță divină cu o inteligență mai presus de toate? Unde ai lăsat zeul mai bun decât omul, care le împlinește pe cele ce nu sunt nici în puterea rațiunii, nici a forței omenești, adică pe cele cerești și ordinea sempiternă, pe care o vedem?     100. Unde l-ai lăsat, în sfârșit, pe cel ce sălășluiește în casa cerească și divină, , pe deasupra, cârmuitorul și conducătorul și chiar este ca un arhitect al unei lucrări atât de însemnate? De parcă l-ai fi gonit din casa aceea stelară pe care i-o dăduseși, mulțumindu-i printr-o mărturisire, de vreme ce i-ai pus alături însoțitori atât de ticăloși nedemni, tocmai lui, care îi respinge și strigă tare prin glasul profeților: vedeți că eu sunt unul și nu este vreun alt zeu în afară de mine?”