Despre iubire... Clubul de la Timisoara

Îmi aduc aminte, acum vorbind de dragoste, că, la un moment dat, l-am întrebat pe părintele Stăniloaie ce este existența și el mi-a spus că existența este persoană, iubirea și nemurirea. Și de atunci m-am gândit de multe ori la povestea asta și m-am gândit că părintele vorbește de persoană, nu de omenire. Vorbește de o persoană, fiindcă existența este o chestie individuală. Deci, dragostea nu poate fi definită global, ea este o poveste individuală și este aventura individuală a fiecăruia. Iubirea, pentru că spunea părintele: „iubirea e motorul”, iată o altă definiție pentru dragoste și iubire, motorul a tot ce există pe pământ... și nemurirea, într-o chestie simplă, și anume că orice iubești ai vrea să dăinuie la nesfârșit. Erau cuvinte simple ale părintelui Stăniloaie, dar erau profunde tocmai pentru că ele devin, dacă nu le definești bine, metafizice, pentru că depășesc imediat paradoxul înțelegerii. Adică eu am încercat cu părintele să le definim, dar ele sunt mult mai grave și mult mai profunde. Dacă te gândești foarte bine de ce nu omenirea și de ce persoană, pentru că fiecare om are aventura lui cu dragostea, are aventura lui cu iubirea, are aventura lui cu nemurirea. Deci, existența este o aventură a fiecărei persoane. A, în momentul în care vorbești de existență, în general, este cu totul altceva, nici nu știu dacă o poți defini.