Ediție bilingvă De-a lungul vieții și operei sale impresionante închinate adevărului, Augustin a dedicat nu una, ci două lucrări unei teme ce pare să-l fi preocupat neîncetat: minciuna. În prima, De mendacio (Despre minciună), alcătuită în jurul anului 395, cu puțin înainte de a fi ales episcop de Hippo, analizează metodic toate tipurile de minciuni pe care le întâlnim curent în viață. Socotind-o o scriere neizbutită și mult prea complicată, autorul n-a publicat-o niciodată, ba mai mult, a vrut chiar s-o distrugă. Pe cea de-a doua, Contra mendacium (Împotriva minciunii), a redactat-o aproape 25 de ani mai târziu, în chip de răspuns la problemele ridicate în Hispania de secta priscillianistă. Deși diferite atât la nivelul intențiilor, cât și la cel al structurii și al conținutului, cele două mici tratate reprezintă o investigație unitară și complexă a cărei concluzie e fermă: pe minciuna nu se poate zidi nimic, cu toate că există și minciuni salvatoare; adevărul rămâne primordial, el nefiind doar o abstracție, ci o realitate ce trebuie asimilată și trăită, un bun pe care trebuie să-l iubim. Citind Despre minciună ca pe o frământată meditație a unui mare filozof creștin și totodată ca pe un îndemn la reflecție, putem ajunge să conștientizăm mai bine răspunderea pe care-o purtam ori de câte ori manuim cuvântul rostit sau scris – oglinda fidelă sau deformată a ceea ce simțim sau gândim. „Am scris o carte Despre minciună care, deși se înțelege cu ceva efort, oferă totuși un exercițiu nu lipsit de utilitate pentru spirit și minte și care mai cu seamă este de folos conduitei morale, născând dragoste de a spune adevărul. Mai târziu, am scris o a doua lucrare, al cărei titlu este Împotriva minciunii. Una se ocupă în mare parte cu dezbaterea teoretică a problemei cercetate, în vreme ce a doua este în întregime o luptă deschisă împotriva minciunii.“ (AUGUSTIN, Retract. 1, 27)
