Despre minunile parintilor italieni

    Cartea "Omilii la Maica Domnului" de Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru este a 6-a din colecția "Viața în Hristos", seria "Mărgăritare".     "De bună seamă, în cercetarea Scripturii se află cum virtutea trebuie dobândită și păstrată, dar din povestirea minunilor cunoaștem cum, odată dobândită și păstrată, ea este pusă în lumină. Sunt unii pe care îi înălța către iubirea patriei cerești mai degrabă exemplele, decât predicile. De cele mai multe ori, într-adevăr, în sufletul celui care ascultă, ajutorul prin exemplele Părinților devine dublu, pentru că, pe de o parte, sufletul se aprinde de iubire pentru viața care va veni prin comparație cu viața de aici a înaintașilor lui, iar pe de altă parte, dacă el crede că valorează ceva, după ce a aflat despre alții lucruri mai bune, se smerește." - Sfântul Grigorie cel Mare, Dialoguri, Cartea I     Fragment din volum:       “I.1. În vremea cruzilor vandali, pe când Italia fusese pustiită în părțile Campaniei și mulți locuitori fuseseră duși din această țară în Africa, omul lui Dumnezeu Paulin a dat prizonierilor și săracilor tot ce putea să aibă pentru trebuința episcopiei. După ce nu mai rămăsese nimic de dat celor care cereau, într-o zi a venit o văduvă care i-a spus că fiul ei a fost luat prizonier de ginerele regilor vandalilor și a cerut de la omul lui Dumnezeu prețul răscumpărării, în caz că stăpânul ar fi vrut să-l primească și să îngăduie ca fiul ei să se întoarcă la casa ei.     2. Dar omul lui Dumnezeu, căutând cu sârguință ce ar fi putut să dea acestei femei, nu a găsit nimic altceva decât numai pe el și i-a răspuns: „Femeie, nu am nimic ce să-ți dau, dar ia-mă pe mine, spune că sunt un rob al tău și, ca să-ți primești fiul, dă-mă pe mine ca rob în locul lui". Auzind aceasta din gura unui om atât de mare, ea a crezut că o ia în derâdere mai degrabă, decât că-i este milă de ea. Dar el, cum era un om foarte talentat la vorbire și foarte învățat în studiile profane, a convins destul de repede pe femeia șovăielnică să creadă cele spuse și să nu ezite să-l dea pe el, episcopul, ca rob pentru a-și primi înapoi fiul.     3. Așadar, au plecat amândoi în Africa. În timp ce ieșea afară din palat ginerele regelui, stăpânul fiului ei, văduva s-a dus la el și l-a rugat mai întâi să-i fie dat fiul. Fiindcă acest barbar, plesnind de mândrie și îngâmfat de satisfacția unei bogății trecătoare, a disprețuit nu numai să facă acest lucru, ci să-l și audă, văduvă a adăugat: „Iată, ofer acest om în schimbul lui; ai măcar milă de mine și dă-mi singurul meufiu.” După ce a văzut omul cu o înfățișare deosebită, el a întrebat ce meserie cunoștea. Omul lui Dumnezeu Paulin i-a răspuns: „O meserie anume nu cunosc, dar știu să cultiv bine o grădină"."