Rezumat Destin in bataia vantului – Evghenia Ghinzburg
Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Conținutul volumului nu reprezintă obligatoriu poziția oficială a Institutului.
La sfârșitul anilor 1930, Evghenia Ghinzburg era un membru loial și foarte activ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Totuși, ca atâția alții care au suferit în timpul regimului de teroare instaurat de Stalin, a fost arestată – în temeiul unor acuzații fabricate, potrivit cărora ar fi fost o teroristă troțkistă și o contrarevoluționară – și condamnată la închisoare.
Cu o grijă impresionantă pentru detalii, o putere de fier și un spirit de neînvins, Ghinzburg povestește despre anii, zilele și minutele îndurate în penitenciare și lagăre de muncă, inclusiv cei doi ani petrecuți în izolare impusă, singură în celulă. O relatare clasică despre supraviețuire, Destin în bătaia vântului este considerată una dintre cele mai importante mărturii despre regimul lui Stalin.
„Din punct de vedere istoric, volumul reprezintă un autentic record. Din punct de vedere uman, este o poveste pentru toate timpurile.” THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS
Cartea a fost ecranizată în 2009, titlul filmului fiind Within the Whirlwind. Emily Watson o interpretează pe Evghenia Ghinzburg, iar regia îi aparține lui Marleen Gorris.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Destin in bataia vantului?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Destin in bataia vantului și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.