Detașarea transnațională. Aspecte teoretice și practice - Dana Voloșevici Detașarea transnațională reprezintă situația în care o întreprindere stabilită într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează pe teritoriul altui stat membru salariați cu care are stabilite raporturi de muncă, în anumite situații date1. Dincolo de definiția legală, detașarea este o realitate, cu impact în plan social și economic. Comisia Europeană a învederat că detașarea permite întreprinderilor să exploateze avantajele competitive în afara statului în care își au sediul și să gestioneze perioadele de scădere a cererii de servicii, în timp ce salariaților le oferă oportunitatea de a crește calitatea muncii.2 În plus, deși Directivă 96/71/CE3, pe care legea română o transpune, își are temeiul în articolul 57 alineatul (2) și în articolul 66 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, atât norma europeană, cât și jurisprudența au învederat că obiectivul acesteia vizează nu doar asigurarea libertății prestării serviciilor, ci și protecția socială a salariaților detașați. Importanța detașării la nivel european este demonstrată și de existența celei de-a doua directive4 aplicabile în materie, destinate a asigura respectarea aplicării Directivei 96/71/CE.
