Acum trebuia să se pregătească pentru mâine ca să ia puterea demonului. Pentru asta trebuia să îl ducă în fața Celui de Sus învins, legat. Asta nu era o problemă, o mai făcuse.Bolnavii se duceau la Liturghie și în timpul slujbei se vindecau. Nu știau că cel care le lua chinul păcatelor era el, intrau pe ușa bolnavi și, minune, ieșeau sănătoși. Din când în când câte un copil vindecat povestea cum ieșise din el câte un duh necurat și cum venise un înger îmbrăcat în haine albe și îi tăia capul. Nu știau însă ce stătea în spatele acestor lucruri și acum trebuia să ia puterea demonului în el și să aibe puterea să-l învingă din interior. O mai simțise, puterea lui, ura, mânia, disperarea și apoi frica, plânsetul și durerea lor când pierdeau un suflet, teroarea că aveau să ajungă la rândul lor în iad unde nici chiar lor nu le plăcea. Acum? Dacă te învinge? Pune stăpânire pe tine și ești capabil să faci tot răul din lume. Poți ajunge să faci orice: să ucizi, să te sinucizi, să violezi și să pângărești până și copii. Văzuse prea multe în viața lui ca să nu știe că nu te poți juca cu răul. Călugări socotiți puternici căzuseră, măicuțe, preoți. Pentru ei, care își aleg baricada, ispita este mult mai mare decât a mirenilor simpli. Cazurile disperate de prin mănăstiri erau aduse tot la el, așa că nu era nimic nou sub soare. Tentațiile la care te supune atunci demonul sunt foarte puternice, dar nu de ele îi era frică, le știa de prea mult timp, trecuse prin toate, îl preocupă mai mult posibilitatea ca să îi pună stăpânire pe trup fără voia lui. Asta ar fi însemnat că îi intră în inima creierului și de acolo se putea folosi de el oricum.
