Cartea pe care N. Batzaria o ofera publicului romanesc ar capata un loc de frunte in orice literatura, cat de veche. Intr-adevar, aceste pagini scrise cu o arta care se ascunde discret sub aparenta stilului familiar si glumet cuprind, alaturi de observatii juste si de interpretari subtile a unor lucruri adanc cunoscute de autor, cele dintai memorii pe care le da la lumina unul dintre participantii acelui interesant act din drama decaderii otomane care a fost faza intai a dominatiei nationalismului otoman, refugiat la Angora. Roman macedonean, student al Universitatii din Bucuresti, profesor in mica sa patrie balcanica, membru al corpului didactic de acolo, scriitor de merit, vioi si spiritual, ale carui calitati au fost relevate indata dupa publicarea celor dintai schite in Semanatorul, Batzaria a intrat in comitetul pentru "Unire si Progres", infruntand riscuri grave, dar avand norocul de a vedea victoria unei cauze care pentru el insemna si posibilitatea de libera dezvoltare a neamului sau si de a se Impartasi la interesanta incercare de a innoi Turcia prin turci. Vazand repede ca e vorba de o actiune pur turceasca intinzandu-se asupra celorlalte natiuni, cu.pretentia de a le deznationaliza si condamnand in spiritul sau, cum era si firesc, o tendinta atat de absurda si anacronica, ministrul otoman a devenit un simplu observator, extraordinar de pa-trunzator, al unor scene din care putea dezveli inca persona-litatea sa. Si-a pus iscalitura pe tratatul din Londra, care lichida aproape ultimele resturi ale Turciei europene si, cu toata loialitatea sa, aceasta iscalitura romaneasca pe actul de osanda la moarte a unui vechi stat de prada, care ne-a dicat, cu toate avantajele colaterale, de a da civilizatiei lumii tot ce eram in stare, se infatiseaza ca o stranie sanctiune a istoriei. - N. Iorga
