Viața fiecărui om este o sagă, o poveste, mai mult sau mai puțin importantă, din care nu-i este permis să se retragă când vrea, întrucât a primit-o în dar de la Creator, cu un anumit scop ce trebuie atins conform providenței. De unde și miracolul ei, în care se regăsesc și profanul, dar și sacrul, și concretul, palpabilul, dar și meditația, reflecția, precum și nevoia imperioasă a omului de a-l desluși. Neputând în mod rațional să demonstrez nici existența, dar nici inexistența lui Dumnezeu, am optat, asemenea lui Blaise Pascal, să cred în Dumnezeu, aceasta fiind soluția câștigătoare ce duce în final la dobândirea unei conștiințe a prezenței lui Dumnezeu și a mântuirii noastre. Pentru că ideea de Dumnezeu va supraviețui și în condițiile unei noi ordini mondiale ce se prefigurează pentru secolul al XXI-lea, total diferite de cele de până acum, precum și în pofida faptului că varianta unei vieți fără Dumnezeu are din ce în ce mai mulți adepți. Întrucât omul prin natura lui, neputând suporta neființa și singurătatea apăsătoare, va apela mereu la Cineva care să-l îndrume în călătoria sa pe acest pământ. Prin urmare, căutându-L pe Dumnezeu, ne căutăm pe noi înșine – cei care, mai bine sau mai rău, continuam să creăm, prin conștiințele noastre, Realitatea! Cu dorința și speranța de a nu fi uitați după ce vom fi murit! (Ovidiu PREDESCU)
