Senzatia pe care o ai cand citesti Dictatura dorului de Elena Ilash este aceea ca inoti cu ochii deschisi printre carduri de pestisori colorati. Caci fiecare cuvant al poetei joaca si aluneca in vers asemeni unui pestisor. In poezia Elenei Ilash nu se doarme, cuvintele sunt intr-o continua stare de alerta. O atat de vie carte de poezie nu mi-a fost dat sa citesc de multi, multi ani! Dorul care isi instaureaza dictatura in poezia Elenei Ilash nu e dorul mandrutei sau al baditei, ci e dorul absolut, e setea pe care o declanseaza starea de incompletitudine a lumii, de neimplinire. E ca o declaratie de prezenta a absentei. Uneori ai impresia ca versurile sunt atat de dense incat o sa faca explozie, au ceva de "magnolie" / gata sa plezneasca in floare. - Ion Muresan
