Dictionar de ganduri aproape teologice

„Când Dumnezeu zidește cetatea virtuților – Ierusalimul cel ceresc – cei din afară construiesc zidurile eventual împotriva celor dinăuntru” (vezi Cetatea lui Dumnezeu), spune autorul, fiind în acord cu viziunea Fericitului Augustin despre cele două cetăți ridicate de două iubiri contrare. Dacă iubirea de Dumnezeu până la disprețul de sine, spune episcopul Hipponei, face să apară cetatea lui Dumnezeu, iubirea de sine dusă până la disprețuirea lui Dumnezeu dă naștere cetății potrivnice - Protos. dr. Arsenie Obreja Autorul în dragostea lui pentru spiritualitate, ne atrage atenția asupra responsabilității omului privind propria menire, propria creștere în drumul său spre ,,hotarul veșniciei,,. Înțelegerea sobornicească a acestei responsabilități ajută la ieșirea din tragedia egoismului ce-și caută în lume o satisfacere oarbă și individualistă și susține dorul după transfigurarea duhovnicească. Soluția de oprire a derapajului vieții este una singură: intrarea în baia curățitoare și rugul sfințitor al Tainelor dumnezeiești. Cititorul este sensibilizat prin acea înțelegere profundă și detaliată a unor aspect cu care se confruntă în mod dramatic lumea de astăzi. Autorul stăruie asupra ,,chipului teologic,, al omului, cu originea în iubirea dumnezeiască; el are o grijă neobosită pentru alinarea și reîmbisericirea omului de astăzi ca o pildă vie pentru împlinirea menirii creștine. Întâlnim cu mare sensibilitate o tratare mistico-teologică, unde putem vedea iconicitatea creației și însuși Chipul Omului, icoană a Chipului Fiului lui Dumnezeu. Această tratare prezintă deschideri de mare însemnătate în practică isihastă. Sfinții părinți au arătat, în acord cu adevărul revelat al Scripturii că omul creat după Chipul lui Dumnezeu, are menirea de a crește la Asemănarea cu Dumnezeu, lucrare făcută de Domnul Nostru Iisus Hristos în fiecare dintre noi. Comunicarea între persoane este posibilă datorită logosului, a ,,peceții iconice”, a Chipului Fiului lui Dumnezeu. Chipul nu este despărțit de model, dar unit cu modelul, explică Pr. Stăniloae. Putem spune că Fiul dă chip creației și în acest sens despărțită de Fiul, făptura se împotrivește propriului Chip. Comunicarea între persoane este personal-iconică, apofatică, de chip-logos-cuvânt, iar apoi ca reflectare prelungire și transpunere. Pr. Stăniloae spune că lumea nu se poate separa de ordinea ei și de aspirația ei spre desăvârșire. Prin acest mod subtil autorul dă importanța înțelegerii specificului creștin al tradiției biblic-patristic în deschiderea către o practică isihastă. Adevărul și harul îl fac pe om liber, spune Scriptura. De aceea, condiția libertății este tocmai, după cum spune Pr. Ghelasie, refacerea acelor capacități prin care omul poate să își actualizeze propriul chip, după Chipul Iubirii Treimice, împlinindu-se în taină euharistică. În taina împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, omul își împlinește calitatea de fiu de creație al lui Dumnezeu, primind înfierea și înaintând spre asemănare dumnezeiască. Pentru a păstra calitatea de fii ai creației este nevoie să ieșim din gândurile profane și laice, începând cu sacralizarea minții, repetând numele Domnului prin rugăciunea lui Iisus. O altă legătură a omului cu divinul este acea adresare prin rugăciune către puterile cerești ca o legătură vie între noi și divin.