Dicționarul de tehnici creative este ediția a două la Mașina de idei, titlul sub care a apărut acum zece ani. Motivele reeditării sunt cât se poate de clare: tirajul primei ediții - nu tocmai mititel, mai ales când e vorba de piață de carte din România de astăzi - s-a vândut destul de demult și cât se poate de complet; iar de vreo câțiva ani Mașina poate fi văzută circulând, în diverse secvențieri, că tot mai dese "xeroxuri" și "pedefeuri".
Ceea ce, în afară de, nu-i așa, mirobolanta mea valoare ca autor-bine-vândut, mai arată ceva, de data asta pe bune și cu adevărat important; și anume că pe la noi, oricât i-ar contraria asta pe concetățenii noștri care se preferă realiști, interesul pentru creativitate - în cazul acesta pentru tehnicile de produs idei faine, exact cele de care ai nevoie și exact când ai nevoie de ele - este în pas cu vremea, deci cu ce se petrece în cele mai vestice dintre vesturi. Este o reeditare practic ne varietur.
Am schimbat doar titlul, de fapt am pus subtilul drept titlu. Îmi dau seama că nici cu dicționar nu e tocmai bine, deoarece nu am produs o listă, mai mult sau mai puțin exhaustivă, de termeni cu definiții, ci o colecție, raisonnee și consistență, de modalități de ideație voluntară, modalități pe care le-am redactat suficient de in extenso și cu suficiente exemplificări ca să poată fi administrate procedural.
Am rămas la dicționar pentru că n-am găsit o alternativă mai bună; enciclopedia tehnicilor creative ar fi prea mult (și exagerat de definitiv; poate o s-o fac mai la bătrânețe), iar 101 tehnici creative, deși s-ar potrivi, ba chiar cu un pic de bătaie (vreau să spun excedent), sub aspect numeric, ar fi o intitulare nepotrivit de folclorică.
