Intru-un context oficial sau științific, limbajul trebuie să fie, de regulă, unul propriu, precis, lipsit de relief, deci neutru din punct de vedere afectiv… În vorbirea uzuală însă, cu deosebire cea colocvială, vocabularul deviază uneori, ca sens, de la “tiparele” lui fundamentale, căpătând culoare, căldură, forța sugestivă și metaforică, altfel spus: expresivitate.
La acest tezaur lingvistic, plin de sensibilitate și fantezie – caracteristic masei anonime de vorbitori – face trimitere dicționarul de față.
