Didactica literaturii. Reorientari

Situat sub semnul concepției actuale despre creație și receptare, despre literatură și lectura, studiul Alinei Pamfil configurează o nouă didactică a literaturii, o didactică a secolului XXI, concepută ca spațiu de reflecție și de acțiune dedicat, în principal, dezvoltării personale a elevului. Ora de literatură trebuie să depășească astăzi analiza tehnică, interesată prioritar de forme, de structuri și de tropi, și să (re)descopere înțelegerea și interpretarea plurală a discursului literar, ca discurs complex despre lume și despre condiția umană. Scrise și argumentate impecabil, perspectivele deschise de Alină Pamfil sunt generoase și restituie profesorului de română bucuria de a media una dintre cele mai frumoase întâlniri: întâlnirea liceenilor cu literatura. Alina Pamfil este profesoara la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde preda didactica limbii și literaturii române. Volumul de față continuă seria inovatoare deschisă de studiile sale Limba și literatura română în școala primară. Perspective complementare și Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, întregind panorama unei cercetări coerente și substanțiale, dedicate celor trei trepte de școlaritate (primar, gimnaziu și liceu).     Fragment din roman:       „A vorbi despre prelectură și postlectura presupune a vedea lectura cu halou cu tot, a o vedea că proces desrasurat între acel „încă nu" și acel „nu mai" al textului. O asemenea perspectivă asociază prelectura cu postlectură și permite definirea celei dintâi că etapa așezată înaintea, în deschiderea lecturii propriu-zise și opusă, în consecință, postlecturii: durata situată după ce s-a încheiat traversarea textului.     A vorbi despre prelectură și postlectura înseamnă a vedea lectura cu halou cu tot, a o vedea că întâlnire cu un logos străin: un dialog început înainte de lectura primelor fraze și prelungit după punctul final al textului; o experiență de cunoaștere în care cititorul își construiește singur „prologul" („cuvânt" anticipativ, tatonant și aproximativ, despre sensurile textului) și, tot singur, „epilogul" („cuvânt" retrospectiv, despre semnificațiile operei și despre ecourile lor posibile).     A vorbi despre prelectură și postlectura înseamnă a vedea lectura cu halou cu tot, a o vedea ca proces de ștergere și, apoi, de redesenare a frontierelor care despart spațiu-timpul cititorului de spațiu-timpul cărții, conștiința cititorului de conștiința creatorului cărții; un proces început înainte de lectură propriu-zisă, în momentul liminar al apropierii de carte (prin prefigurarea sensurilor așteptate) și continuat după încheierea lecturii, în momentele îndepărtării de carte (prin interogarea semnificațiilor configurate).     Exemplific, mai întâi, prelectura și postlectura prin două forme de prezență extreme, conturate într-un roman care pune în scenă tezele importante ale teoriilor receptării: „Dacă într-o noapte de iarnă, un călător...” de Italo Calvino. E vorba de mărturisirile a două personaje-cititori pentru care începutul, respectiv finalul lecturii au devenit, prin locuire deplină și repetată, rațiunea de a fi a dialogului cu literatura:          Un al șaselea cititor, în picioare, trecând în revistă dulapurile, se apropie de masă. — Momentul care contează cel mai mult pentru mine este cel ce precedă lectura. Uneori titlul este suficient să aprindă în mine dorința unei cărți, care poate nu există."