Rezumat Dificila Unire. Basarabia si Romania Mare 1918-1940 – Alberto Basciani
La 13 ianuarie 1918 armata română s-a îndreptat spre Basarabia și a atacat granița de la Ungheni, păzită atunci de o garnizoană bolșevică. La început, trupele românești nu au întâmpinat prea multe dificultăți, astfel că în scurt timp au înaintat spre Chișinău. În aceeași zi, Ernest Broșteanu, generalul care conducea expediția militară, a comunicat Guvernului Român că ocupase primele obiective militare. Un fost soldat de origine basarabeană al armatei țariste, Ștefan Usinevici, reușise să se întoarcă acasă tocmai în acele zile, și să devină astfel martor la sosirea trupelor românești la Chișinău. Într-o carte de memorii Usinevici nota că majoritatea populației din regiune primise cu un oftat de ușurare venirea soldaților români. Drept represalii pentru decizia luată de executivul de la Iași, Lenin a ordonat expulzarea imediată a ministrului roman de la Petersburg, Constantin Diamandi, și confiscarea rezervelor de aur ale Băncii Naționale a României, care fuseseră mutate în Rusia din motive de siguranță în timpul războiului. La 27 martie 1918, după 61 de zile de existență independentă, în prezenta Președintelui de Consiliu al României și a câtorva miniștri, Republica Democratică Moldovenească își decretă solemn dizolvarea și unirea voluntară cu Regatul României. Cu o zi înainte Marghiloman ajunsese la Chișinău, iar orașul îl revoltase și-l amuzase deopotrivă datorită tabieturilor rusești ale locuitorilor care, spunea el, se trezesc târziu, lucrează puțin și mănâncă mult. Fragment din cartea "Dificilă Unire. Basarabia și România Mare 1918-1940" de Alberto Basciani "Aceasta era situația în Basarabia când guvernul țarist a hotărât să intensifice acțiunea de rusificare și să elimine treptat acele rămășițe de autonomie care încă mai supraviețuiau pentru a lega și mai strâns întregul teritoriu dintre Prut și Nistru de restul Imperiului Rus, atât din punct de vedere cultural, cât și social. Situația pe care trebuiau să o gestioneze funcționarii ruși era cu adevărat urgență; Basarabia trebuia integrată în mod sistematic și definitiv în celelalte regiuni ale statului țarist. Consolidarea treptată, dar constanța a legăturilor dintre centrul imperiului și această îndepărtată provincie sud-vestică se înscria, de fapt, într-un proces mai general de redistribuire a raporturilor și a obligațiilor, a privilegiilor și a responsabilităților între diferitele componente etnice, lingvistice și religioase cuprinse în granițele Imperiului Rus. Prin această operațiune, Imperiul Țarist încerca să-și întărească structura statală și stăpânirea. Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, așa cum a arătat Andreas Kappeler într-un studiu edificator, în cadrul acestei operațiuni, populațiile care se deosebeau cel mai mult de cea rusă prin limbă, civilizație și religie (introduse în așa-numita categorie inorodti) au fost tot mai discriminate sub aspect juridic, politic și cultural, dar au reușit totuși să-și păstreze fără prea multe probleme identitatea etni-ca și anumite privilegii, cum ar fi, de exemplu, scutirea de efectuarea serviciului militar. De cealaltă parte, fie că erau sau nu ortodoxe, aproape toate celelalte populații creștine au resimțit în schimb ca modelul lingvistic și cultural rus emanat din centrul imperiului li se impune în mod și mai accentuat. Pe de o parte, această situație oferea perspective importante de a avansa pe scara socială și în carieră, mai ales pentru exponenții respectivelor elite, iar datorită unor motive legate de profesie și prestigiu social, promova în multe cazuri și un proces spontan de rusificare."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Dificila Unire. Basarabia si Romania Mare 1918-1940?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Dificila Unire. Basarabia si Romania Mare 1918-1940 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.