Dimensiunile Paradisului. Geometrie sacră, științe antice și ordinea Divină pe Pământ
Preoții Egiptului antic au păstrat un canon geometric, un cod numeric de armonii și proporții, pe care l-au aplicat în muzică, arte, politică și în toate instituțiile civilizației lor.
Platon, un inițiat în misterele Egiptului, a spus că acesta a fost instrumentul prin care anticii au menținut standarde și concepții înalte ale civilizației și culturii, de-a lungul a mii de ani.
În Dimensiunile Paradisului, John Michell descrie rezultatele cercetării de-o viață, demonstrând felul în care același cod numeric a stat la baza structurilor sacre, din timpurile străvechi până în era creștină. În măsurătorile de la Stonehenge, planul fundației de la Glastonbury și în orașul ideal al lui Platon și Orașul Sfânt al Noului Ierusalim, descris în viziunea Sfântului Ioan, se află știința și cosmologia pe care a fost fondată ordinea mondială antică. Revelația centrală a acestei cărți este o structură a geometriei și numerelor, reprezentând ordinea esențială a cerurilor și funcționând ca o hartă a paradisului.
Introducere - în căutarea canonului
1. Cetateal divină, ca standard etern
Templul cosmic • Noul Ierusalim • Cele douăsprezece măsuri de la Glastonbury • Noul Ierusalim la Stonehenge • Structura Cerurilor • Construirea Noului Ierusalim • Măsurarea Curților Cetății
2. Numărul în știința sacră
Numerele canonului • Gematria: numele și numerele lui Dumnezeu • Simbolismul sau geometria sacră • Geometria sacră în Melancolia lui Durer • Muzică și proporția • Un cerc al corurilor perpetue
3. Număr și măsura
Lungimile unităților antice de măsură • Rezumat al dimensiunilor Pământului • Prioritatea piciorului • Astronomie
4 Orașele lui Platon
Cei 5.040 de cetățeni ai Magnesiei • De la cerc la pătrat: cetatea adusă pe Pământ • Secretele lui Platon • Atlantida • Măsurile Atlantidei • Problema câmpiei • De ce a dispărut Atlantida • Cosmosul lui Platon și peregrinările sufletului • Muzica roților cerești • Mitul creației numerice a lui Timaeus • Compoziția armonică a sufletului lumii • Numărul sufletului
5. Numărul simbolic
864, numărul fundației • 3.168, perimetrul Noului Ierusalim • 1.224, numărul Paradisului și cei 153 de pești din plasa • 1.080, numărul lunar • 666, numărul solar și numărul Fiarei • 1.746, numărul fuziunii • Nume sacre din dimensiunile Noului Ierusalim
6. Cosmologia antică și cea viitoare
Ierusalimul Ceresc, invocarea acestuia și funcția modernă
