În binecunoscutul mod de organizare a materialului logicii asertorice de bază, analiza propozițiilor compuse și a inferențelor cu ele constituie nivelul cel mai elementar al teoriei logice, care nu presupune ideile de predicat și cuantificare, prin care se exprimă generalitatea. De aceea este și expus în ordine primul, înaintea acestora. În ordine epistemică, însă, sau în ordine pragmatică, operarea cu compuși verifuncționali presupune credințe generale și aptitudinea de a le instanția, adică de a formula propoziții compuse singulare sprijinite pe ele. Într-o formulare mai concisă și mai pregnantă: din perspectiva logicii, analiza propozițiilor moleculare și a raționamentelor cu ele este considerată primordială față de teoria cuantificării și presupusă de aceasta. Pe când dintr‑o perspectivă epistemologic-pragmatică, invers, primordiala ne apare a fi operarea cu generalități, iar formularea și utilizarea de propoziții compuse ni se înfățișează ca un pas secund și dependent de aceste generalități. Eminescu a avut de făcut față uneia din acele situații absurde când o idee adevărată este anevoie de susținut pentru că aparențele favorizează opinia contrară; iar strania situație apăruse din vina lui Maiorescu. Într-un cuvânt, poetul era de părere că Maiorescu s-a expus singur — dintr-o regretabilă neglijentă — unor bănuieli sau unor clevetiri nesin-cere ale adversarilor săi politici, dar pe de altă parte avea certitudinea că eminentul profesor nu era nicidecum un plagiator, iar manualul său de logica reprezenta la noi, în raport cu scopul în care fusese scris, o lucrare cât se poate de valoroasă. În contra-recenziile sale, așadar, Eminescu era convins că apără o cauză dreaptă, dar simțea totodată că șansele de a-i convinge pe ceilalți de acest lucru nu sunt, din păcate, foarte mari. Autorul a fost, până cu câțiva ani în urmă, profesor la Universitatea din București, unde a predat disciplinele Logica generală, Logica discursului practic, Filosofia logicii și Teoria argumentării. Pentru disciplinele predate a publicat manuale și alte lucrări didactice destinate studenților. A realizat, de asemenea, numeroase traduceri, inclusiv din reprezentanți de seamă ai filosofiei secolului XX – Bertrand Russell, Karl Popper, Leszek Ko»akowski și alții. Textele reunite în prezența culegere, în majoritatea lor apărute inițial în periodice de filosofie și logică, sunt, tematic, de două feluri: unele scot în evidență și comentează aspecte până acum neluate în seamă sau inadecvat interpretate din istoria logicii, altele rediscută critic concepte și probleme generale cum sunt cele de formă logică, funcție de adevăr, raționare inductivă și deductivă, statutul și tipologia definițiilor, particularități ale definițiilor din domeniul dreptului. Expunerea are în cea mai mare parte un caracter netehnic, astfel încât, cu doar două sau trei excepții, pentru urmărirea argumentărilor dezvoltate în ea cititorul nu are nevoie decât de o inițiere elementară în vocabularul și problematica logicii.
