Roman nominalizat la Independent Foreign Fiction Prize (2012) și International ÎMPAC Dublin Literary Award (2013) Traducere din limba engleză de Anca Diaconu Islanda anului 1635 este o lume măcinată de sărăcie, boală și cruzime, în care nu poți supraviețui decît dacă te pui sub protecția conducătorilor laici sau religioși. Dar Jonas Palmason stăruie să-și croiască singur drumul în viață, fapt ce trezește neîncetat suspiciuni. Își cîștigă traiul ca poet itinerant, tămăduitor și, ocazional, exorcist, încercînd să-și întrețină mica familie. Totuși, cînd refuza să ia parte, alături de țăranii mînați de lăcomie din satul lui, la masacrul vînătorilor de balene basci care veniseră la pescuit în apele nordice, este condamnat ca eretic și exilat pe o insulă pustie. Așezat pe stîncile ei golașe, cu privirea pierdută la imensitatea lichidă ce-l înconjoară, Jonas rememorează episoade halucinante din viața lui de pînă atunci – exorcizarea mortului viu din Snjafjoll, întorsăturile surprinzătoare ale roții destinului, moartea celor dragi. Din pîntecul balenei este povestea fascinantă a unei minți pătrunzătoare și a unei epoci dispărute, o adevărată șagă pentru lumea contemporană. Sjon e tricksterul care creează lumea, unul absolut sclipitor. Din pîntecul balenei este un roman straniu și minunat, o proză a nebuniei, a extraordinarului. - Junot Diaz Din pîntecul balenei este un amestec ciudat de mit și realitate, un roman hipnotic, Sjon recurgînd la proza lirică pentru a crea un univers nepămîntean ce își atrage cititorii înăuntru. - The Big Issue În ultimele trei decenii, romancierul, poetul și textierul contemporan Sjon a publicat cîteva microromâne fenomenale, în stare să dea peste cap așteptările cititorului cu privire la ce se întîmplă la limitele exterioare ale realismului. Acolo, ceea ce este aparent real se dovedește a fi hibridizat cu mit, folclor și fantezie, ca și cînd două sau mai multe narațiuni-cadru ar fi fost comprimate laolaltă. - The Nation
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Din pantecul balenei?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Din pantecul balenei și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.