Celebra pentru studiile sale despre proletcultism, Ana Selejan surprinde cu noua sa carte: o carte de poezii scrise in perioada 1970-1983 si recuperate acum, in pandemie, cand se si decide sa le editeze. E o poezie cerebrala, care tine in frau afectele si ia distanta fata de pulsiunile incontrolabile, evocatoare a unei copilarii marcata de vointa de insingurare, atrasa de melosul popular si de ritmul legendei versificate (aparitia unui personaj - Coca-tiganca, cu ritualurile ei pagane - e nu doar pitoreasca), cateodata, de tonul confesiv sau parabolic, altadata (imaginea sagetii albe prin apa dusmanoasa este definitorie), amatoare de metafore memorabile precum aceea a platanului, alb delfin terestru. Poeta se vede intrupata cand intr-o lostrita, cand intr-un fulg coborator dintr-o stea cazatoare, viseaza forme pure, un joc cu margele de sticla, ca-n romanul lui Hesse, si resimte presiunea isuportabila a nerostitelor care asteapta sa fie eliberate. Eroticele sale sunt pline de discretie, gingasie, renuntari, amanari, asteptari, reprimari infiorate si dialoguri sincopate. Iata ca pandemia are si avantajele ei, de vreme ce o cercetatoare de calibrul Anei Selejan a folosit acest rastimp ca sa se descopere si sa se recupereze ca poeta, o remarcabila poeta, am adauga noi fara teama de a gresi o iota. - Mircea Petean
