Uneori poetul simte nevoia revizuirii modalității de exprimare a sentimentelor și alege o cale mai grea, însă plină de spectacol, cea a versului sincer, până la deschiderea definitivă a ușilor care ascund, dincolo de ele, sufletul la pielea goală. Autoarea are un spirit de observație extrem de obiectiv, care nu te-ar îndemna spre vers, spre liric, dar știe, cu o îndemânare personalizată, să anihileze aerul rece al acestei observații și să te invite la meditație, alături de ea, pe o bancă, undeva într-un parc inexistent. Aceste poezii nu sunt de recitat în piața mare, în față a sute de ascultători, sunt poezii de șoptit la geam, aproape de sticlă rece, privind afară, în scurgerea anotimpurilor și-n trecerea năvalnică a timpului peste lucruri și oameni, obligându-te la o „revizuire de sentimente”. Pașa în care se afla în prezent autoarea poate reprezenta pentru unii o noutate, dar vine firesc, după o acumulare editorială, fiind o respirație nouă și plină de speranță. Cornel UDREA Uniunea Scriitorilor din România
