Horia Arama s-a născut la 4 noiembrie 1930, la Iași, devenind foarte curând bucureștean prin adopție. A făcut studii de literatură și filosofie. A editat publicații pentru copii și tineret.
După versurile de început, apărute în câteva plachete, s-a consacrat prozei de anticipație și nu numai. În cadrul genului amintit a publicat Moartea păsării-săgeată (București, 1966); Cosmonautul cel trist (București, 1967); Țărmul interzis (București 1972); Pălăria de pai (București, 1974); Jocuri de apă (București, 1975); Verde Aixa (București, 1976; Tokio, 1980); Planeta celor doi sori (București, 2003).
Proză realistă cuprind cărțile Dumnezeu umbla desculț (București, 1968); Cetatea Soarelui (București, 1978); Dincolo de paradis (București, 1983); Fiul risipitor nu se mai întoarce (București, 2004).
Eseuri privind istoria universală a utopiei conțin volumele Colecționarul de insule (București, 1981); Insulele Fericite (București, 1986); O insulă în spațiu (București, 1991).
A revenit la versuri cu Egocentrism (București, 2000).
Nu-mi dau seama dacă volumul Dincolo de paradis poate fi considerat drept cel mai bun al lui Horia Aramă, dar cred că, prin această carte, artistul din el s-a exprimat cel mai strălucit și mai adânc.
