Carte

Disney Soy Luna. Marea aventura

de -

Disney  Soy Luna. Marea aventura, - – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Disney Soy Luna. Marea aventura – -

A venit vara! Școala s-a terminat, iar vacanța se anunță extraordinară pentru simpatică Lună Valențe, o adolescentă de șaisprezece ani pasionată de plimbările pe role. Va fi o vară plină de provocări, în care Luna își va face noi prieteni. La sfârșitul ei, viața fetei se va schimba pentru totdeauna. Fii alături de Lună în marea ei aventură! Fragment: " Adevărul e că-mi place mult să cunosc oameni noi. De când eram mică, datorită alor mei, am avut ocazia să cunosc oameni din alte regiuni ale Mexicului, dar și din alte țări. M-am bucurat mereu, flindcă am putut vedea, măcar puțin, cum sunt oamenii din alte locuri. E ca și cum ai arunca o privire pe o fereastră mică spre altă țară, cu obiceiurile și bucătăria ei sau chiar cu felul în care vorbesc oamenii. Cele mai amuzante întâmplări s-au petrecut mereu cu oameni care locuiesc în America Latină, fiindcă, deși vorbim aceeași limbă, uneori cuvintele nu înseamnă același lucru! E foarte distractiv să descoperi cum poți folosi unele cuvinte diferit; alteori, chiar nu poți înțelege ce spun ceilalți. Dar avem și lucruri în comun: toată lumea înțelege un zâmbet. Azi am cunoscut o față de vârsta mea. O cheamă Carolina și a venit din Columbia cu familia ei, să petreacă vara la noi. E familia pe care o așteptau ai mei. A fost minunat s-o cunosc pe Carolina, cred că o să ne înțelegem de minune. După ce am făcut cunoștință, tata mi-a spus că și el se gândise că era o idee bună să ne cunoaștem. Dimineața, foarte devreme, șoferul se dusese să-i ia de la aeroport. Eu mâncasem la micul dejun niște fructe proaspete și mă gândeam cum să-i spun lui Simon că trebuie să ne căutăm de lucru, apoi am observat ce frumos era afară. Atunci m-am gândit că trebuie să-mi limpezesc gândurile, și nimic nu e mai relaxant decât o plimbare cu rolele. I-am anunțat pe ai mei și am ieșit. M-au rugat să stau prin preajmă, în caz că apare au nevoie de mine. Și așa a fost. Când a sosit familia Vargas, tată a observat că fata se certa cu părinții ei, care îi explicau că ei veniseră să se odihnească și să se bucure de o vacanță liniștită. "

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Disney Soy Luna. Marea aventura?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Disney Soy Luna. Marea aventura și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Disney Soy Luna. Marea aventura

Cine a scris cartea Disney Soy Luna. Marea aventura?

Disney Soy Luna. Marea aventura a fost scrisă de -.

În ce an a apărut Disney Soy Luna. Marea aventura?

Disney Soy Luna. Marea aventura a apărut în anul 2016. Vezi și topul de cărți din 2016.

Câte pagini are Disney Soy Luna. Marea aventura?

Disney Soy Luna. Marea aventura are 144 de pagini.

La ce editură a apărut Disney Soy Luna. Marea aventura?

Disney Soy Luna. Marea aventura a fost publicată la editura LITERA.

Care este cel mai mic preț pentru Disney Soy Luna. Marea aventura?

Cel mai mic preț găsit acum este 7 lei.

Există Disney Soy Luna. Marea aventura în format PDF?

Poți verifica Disney Soy Luna. Marea aventura în format PDF.