Carte

Doamna Frisby si sobolanii de la Institut

de Robert C. O'Brien

Doamna Frisby si sobolanii de la Institut, Robert C. O'Brien – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Doamna Frisby si sobolanii de la Institut – Robert C. O'Brien

Carte distinsă cu Medalia Newbery și cu Premiul Lewis Carroll Shelf   Doamna Frisby și cei patru copii ai ei stau bine mersi în casa lor din grădina de legume. Au descoperit în apropiere o scorbură plină cu porumb, așa că au și destulă mâncare până la primăvară, când domnul Fitzgibbon va veni să are grădină și vor fi nevoiți să se mute. Dar când micuțul Timothy se îmbolnăvește, doamna Frisby e dispusă să facă orice să-l salveze și toate animalele îi vin în ajutor: domnul Ages îi dă leacuri pentru băiat, cioroiul Jeremy o duce în zbor ca să-i ceară sfatul înțeleptului bufnitoi, iar misterioșii șobolani încearcă să-i mute casa. Fragment din romanul „Doamna Frisby și șobolanii de la Institut" de Robert C. O'Brien:   „Domnul Ages era un șoarece alb care locuia mult după fermă, într-un zid de cărămidă în care își făcuse casa. Zidul marginea pivniță a ceea ce fusese odinioară o casă mare. Însă casa aceea arsese din temelii cu atât de mulți ani în urmă, încât nimeni nu-și mai amintea nici cum arătase și nici cine locuise acolo. Însă pivnița a rămas, o gaură mare și pătrată în pământ, iar în zidurile ei măcinate, protejate de vânt și de zăpadă, locuiau multe vietați mici. Vara erau și șerpi acolo, care ar fi fost un pericol pentru doamna Frisby, dar iarna nu trebuia să-și facă griji din pricina lor.  Oricum, era un drum lung și greu până acolo și ar fi putut fi riscant dacă doamna Frisby n-ar fi fost foarte precaută. De fapt, era atât de departe, încât în alte împrejurări n-ar fi pornit la drum așa de târziu, de teamă că ar fi prins-o întunericul înainte să se întoarcă. Dar era limpede că Timothy nu putea aștepta până a doua zi. Astfel că, la cinci minute după ce spusese că trebuie să plece, plecase deja.  De-ar fi putut să-și urmeze nasul, adică s-o ia pe cel mai scurt drum spre casa domnului Ages, călătoria ei ar fi fost destul de ușoară. Dar, pentru că pe acel traseu ar fi trecut prea aproape de casă și de hambar și pentru că acele teritorii erau vegheate fără-ncetare de motan, a trebuit să se gândească la un drum mult mai ocolit, înconjurând toată curtea largă a fermei și ținându-se pe lângă marginea pădurii. Doamna Frisby săltă vioi, într-un galop ușurel, așa cum fac șoarecii când au de străbătut distanțe mari. Înainta aproape fără zgomot; își alegea drumul pe unde pământul era gol, ori pe unde creștea iarba și evită frunzele uscate, care-ar fi foșnit și fojgăit chiar și sub greutatea ei infimă. Ochii ei căutau mereu ascunzători — bușteni, rădăcini, pietre, lucruri sub care s-ar fi putut strecura în caz că s-ar fi întâlnit cu vreun animal mai mare care s-ar fi arătat neprietenos. Deși pisica era inamicul numărul unu, erau și alte lighioane în pădure care vânau șoareci.  În timp ce mergea, își făcea griji din pricina lui Timothy și spera ca domnul Ages să știe vreun leac care l-ar fi putut ajuta."

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Doamna Frisby si sobolanii de la Institut?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Doamna Frisby si sobolanii de la Institut și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Doamna Frisby si sobolanii de la Institut

Cine a scris cartea Doamna Frisby si sobolanii de la Institut?

Doamna Frisby si sobolanii de la Institut a fost scrisă de Robert C. O'Brien.

În ce an a apărut Doamna Frisby si sobolanii de la Institut?

Doamna Frisby si sobolanii de la Institut a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Doamna Frisby si sobolanii de la Institut?

Doamna Frisby si sobolanii de la Institut are 250 de pagini.

La ce editură a apărut Doamna Frisby si sobolanii de la Institut?

Doamna Frisby si sobolanii de la Institut a fost publicată la editura GRUPUL EDITORIAL ART.

Care este cel mai mic preț pentru Doamna Frisby si sobolanii de la Institut?

Cel mai mic preț găsit acum este 45 lei.

Există Doamna Frisby si sobolanii de la Institut în format PDF?

Poți verifica Doamna Frisby si sobolanii de la Institut în format PDF.

Cărți scrise de Robert C. O'Brien

Ai mai jos lista de cărți scrise de Robert C. O'Brien. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.