Doctorul Thorne

Un doctor de țară dintr-un secol în care timpul trecea altfel și destinele se scriau altfel. O tânără îndrăgostită și un tânăr care trebuie să redobândească averea pierdută a familiei. O comedie despre o societate în care domnesc ipocrizia și snobismul. Unul dintre cele mai bune romane ale lui Anthony Trollopene face cunoștință cu personaje din Barchester, cu pretențioasă familie De Courcy, cu pragmatică Miss Dunstable și cu deplorabilul Sir Roger Scatcherd. Doctorul Thorne ne seducecu o poveste fermecătoare că vinul vechi, în care lumea se vede că o scenă pe care joacă personaje care mai de care mai colorate. „Doctorul Thorne este o carte palpitantă, plină de spirit, profund înduioșătoare, bogată în emoții la fel de reale astăzică pe vremea când a fost scrisă. O carte pe care o iubesc.“ - Julian Fellowes, creatorul Downton Abbey Fragment din roman: "PRIMA CUVÂNTARE A LUI FRANK GRESHAM Am pomenit mai înainte ca, în afară de cei care se strânseseră în casă, mai sosiseră pentru masă dată în cinstea zilei de naștere a lui Frank și familia Jackson de la Grange, compusă din domnul și doamna Jackson, familia Bateson din Annesgrave, adică domnul și doamna Bateson și domnișoara Bateson, fiica lor, cam de vreo cincizeci de ani; familia Baker de la Mill Hill, tată și fiu; și domnul Caleb Oriel, preotul, cu frumoasa lui soră, Patience. Pe doctorul Thorne și pe nepoata lui, Mary, îi socotim printre cei sosiți mai înainte la Greshamsbury. Numărul musafirilor care se strânseseră în cinstea tânărului Frank nu era deloc impresionant. Dar i se dădea toată atenția, se făcea zarvă în jurul lui și era tratat ca un adevărat erou, lucru care poate nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost prezent jumătate din ținut. În acest caz, s-ar fi dat atâta importanța musafirilor, că Frank ar fi scăpat mormăind un discurs de două-trei cuvinte, dar acum trebuia să țină câte o cuvântare la fiecare masă și treaba asta i s-a părut destul de obositoare. Cei din familiile Bateson, Baker și Jackson erau oameni foarte politicoși; fără. îndoială că erau cu atât mai politicoși, mânați fiind de un sentiment de care poate nu-și dădeau seama. Știind că moșierul e cam strâmtorat cu banii, orice ezitare din partea lor ar fi putut fi interpretată ca rezultat al situației actuale de la Greshamsbury. Un venit de paisprezece mii de lire pe an este întâmpinat cu cinstea cuvenită, nu mai încape nicio îndoială, și omul care posedă această avere n-are de ce să fie susceptibil la felul în care e tratat, dar fantoma unui venit de paisprezece mii nu e întotdeauna tot atât de sigură pe ea. Domnul Baker, cu venitul lui mediu, era cu mult mai bogat decât domnul Gresham și, când l-a felicitat pe Frank, i-a vorbit despre perspectivele lui strălucite pe un ton foarte convingător. Sărmanul Frank, nici nu bănuise măcar câte va avea de făcut și, înainte de-a se anunța că masa e servită, se și săturase de ea. Nu avea față de niciunul dintre importanții săi veri sentimente mai ealde decât cele care există de obicei între astfel de rude. Se hotărâse deci - uitând de rang, de noblețe și de toate celelalte considerente importante de care, acum, că ajunsese la majorat, era obligat să țină întotdeauna seama - să se furișeze și să mănânce în liniște cu Mary Thorne, dacă va fi posibil, și, dacă nu cu Mary, atunci cu cealaltă iubită a lui, Patience Oriel."