PDF

Cartea Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat PDF

de Codrin Codrea

Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat, Codrin Codrea – copertă

Cauți Cartea Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat PDF de Codrin Codrea? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat - Codrin Codrea

    Lucrarea Donația în dreptul european. Aspecte de drept comparat constituie o analiză amplă, într-o manieră comparativă, a donației în cele două familii de drept european – continetal-europeană și common law. În desfășurarea demersului comparativ, donația a fost analizată în două sisteme de drept aparținând fiecărei familii, românesc și francez, pe de o parte, și englez și american, de cealaltă parte, sisteme de drept reprezentative pentru fiecare dintre cele două familii de drept.     Autorul își propune ca prin intermediul acestui amplu studiu comparativ să echilibreze cele două emisfere, a darului și a donației, urmărind maniera în care, din anumite rațiuni decelate în lucrare, în sistemele de drept românesc, francez, englez și american, darul a fost tradus juridic sub forma contractului de donație în familia de drept continental-europeană și a transferurilor donative în common law.

Cauți Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat în format PDF? Gândește-te la Codrin Codrea.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Codrin Codrea a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Codrin Codrea a investit-o în Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat

Cine a scris cartea Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat?

Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat a fost scrisă de Codrin Codrea.

Câte pagini are Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat?

Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat are 268 de pagini.

Unde găsesc Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat?

Compară prețurile pe pagina cărții Donatia in dreptul european. Aspecte de drept comparat sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Codrin Codrea

Ai mai jos lista de cărți scrise de Codrin Codrea. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.