Dosar Lenin. Vraja nihilismului

    Marius Stan și Vladimir Tismăneanu, prin noua lor carte, despre Lenin și leninism, intră în descrierea și analiza unuia dintre fenomenele cele mai importante ale secolului al XX-lea. Într-adevăr, care este cheia acestui secol, dacă există vreuna: Primul Război Mondial, totalitarismul de dreapta, totalitarismul de stânga? Secolul al XX-lea, răspund cei doi cercetători, a fost al lui Lenin, căruia totalitarismul în întregul lui, adică de la Stalin și Hitler la Mussolini și Mao, ba chiar la radicalismul islamist extremcontemporan, îi datorează mult. Situați în miezul fenomenului leninist, cei doi eminenți cercetători urmăresc atât problema originilor acestuia în marxism și în structura lui de religie secularscientistă, cât și problema consecințelor lui istorice. Cu alte cuvinte, studiind atât fenomenul originar, cât și dictatorii care au ieșit din mantaua lui Lenin, autorii trasează conturul uriașului experiment social, de natură criminală, căruia și noi, cei din România, i-am fost victime. Scrisă clar și direct, foarte curajoasă și foarte documentată (unul dintre meritele ei este valorificarea la zi a bibliografiei pe tema totalitarismului de extrema stângă), cartea lui Marius Stan și Vladimir Tismăneanu este, implicit, o pledoarie pentru valorile liberal-democratice. (Marta Petreu)       Fragment din lucrare:       „Leninismul, un bastard al Primului Război Mondial      Motto: „Nu poți fi niciodată îndeajuns de radical" — Lenin        Hecatomba Primului Război Mondial a fost o mână cerească pentru proiectul revoluționar bolșevic. Acum o sută de ani, aflat în exil la izbucnirea carnagiului global, Lenin scria în presa socialistă europeană despre necesitatea luptei împotriva șovinismului și patriotismului burgheziei tuturor națiunilor, fără excepție. Se pronunță cu vehemența împotriva a ceea ce el numea „falimentul Internaționalei a II-a" și, asemeni Rosei Luxemburg și lui Karl Liebknecht, proclamă necesitatea transformării războiului de „brigandaj imperialist" într-un apocalips social. Lenin nu era un pacifist. Pentru el violența făcea parte din codul genetic al iminenței revoluții mondiale. Concomitent, solicită organizarea țărilor într-o singură entitate a Statelor Unite (socialiste) ale Europei, deziderat al internaționalismului marxist. Nu uita nici de țarism, căruia îi cântă prohodul și-l dorea înlocuit cu o republică democratică bazată pe confiscarea proprietății private și pe lupta de clasă (din articolul „Sarcinile social-democrației în timpul războiului european").     Cu alte cuvinte, liderul bolșevic nu concepea altceva în afară de transformarea prezentei conflagrații imperialiste într-un adevărat război civil global. Cum observă profesorul Anson Rabinbach de la Princeton, conceptul de „război civil internațional" este tot mai frecvent folosit în literatură despre veacul XX (v. articolul său „Aftermath", în Times Literary Supplement, July 11, 2014, pp. 8-9). Abordarea lui Lenin, ortodox marxistă, îl făcea să se concentreze pe fundamentele economice și politice ale regimurilor, bucurându-se în același timp de siguranță și confortul personal într-un Imperiu Habsburgic aflat la apus și apoi în liniștea senină a unei Elveții ferite de ororile războiului.     Leninismul a fost un astfel de produs bastard al primei conflagrații mondiale, o construcție ale cărei efecte se vor vedea în evoluțiile politice europene ulterioare.”