Dragoste in contratimp

Tiffy și Leon împart un apartament. Tiffy și Leon nu s-au întâlnit niciodată... După o despărțire dureroasă de iubitul ei, Tiffy Moore are nevoie de un loc unde să stea. Rapid. Și ieftin. Dar apartamentele pe care și le permite o fac să-și pună întrebarea dacă mucegaiul colorat de pe pereți se vrea cumva o operă de artă. Disperarea o face să fie deschisă la orice, așa că răspunde la un anunț pentru împărțirea unui apartament. Leon, care lucrează noaptea, va locui în apartament în timpul zilei, iar Tiffy îl poate avea pe timpul nopții și în weekenduri. El va fi acolo doar când ea este la birou. De fapt, nu vor trebui să se întâlnească niciodată.  Astfel, Tiffy și Leon încep să-și scrie unul altuia biletele – de la ziua în care se ia gunoiul și ce resturi trebuie aruncate și până la veșnica întrebare dacă scaunul de la toaletă ar trebui să rămână ridicat sau coborât. Chiar dacă sunt diferiți, curând devin prieteni. Și apoi poate mai mult de atât. Dar să te îndrăgostești de colegul de apartament nu e probabil cea mai bună idee... mai ales dacă nu l-ai întâlnit niciodată...    Dragoste în contratimp este o încântare de la început până la sfârșit... are personaje simpatice, dialoguri spumoase, o premisă amuzantă și multă acțiune. O poveste de iubire sinceră și fermecătoare, perfectă pentru fanii comediilor romantice clasice. - Kirkus Reviews    Noua Joyo Moyes... Acest roman are toate ingredientele din Înainte să te cunosc. Teribil de amuzant. - Cosmopolitan O carte de debut extrem de inteligență... Povestea lui O’Leary este amuzantă și surprinzătoare; cei cărora le-a plăcut Jurnalul lui Bridget Jones vor dori cu siguranță să o citească. - Publishers Weekly  Fragment din romanul "Dragoste in contratimp" de Beth O'Leary: "Ma gândeam că aș putea chiar să-l prind pe Leon în această seară, pentru că am ajuns pe la cinci. Părea puțin ciudat. N-am voie să vin acasă devreme și să dau peste el, conform condițiilor oficiale ale contractului nostru. Știam când l-am semnat că n-o să fim simultan în apartament - de aceea a fost o idee atât de bună. Dar nu mi-am dat seama că n-o să ne întâlnim efectiv niciodată. Adică, niciodată, deloc, de patru luni întregi. Inițial am vrut să-mi petrec această oră la cafeneaua de la colț, dar apoi m-am gândit... ca devine puțin ciudat, să fim prieteni fără să ne fi întâlnit vreodată de-adevăratelea. Și se simte așa, de parcă am fi prieteni - nu cred că ar putea fi altfel, ținând cont de felul în care suntei permanent unul în spațiul celuilalt. Știu exact cum îi place să-și prăjească ouăle, deși eu niciodată nu l-am văzut să mănânce unul efectiv (întotdeauna e mult gălbenuș lichid rămas pe farfurie). Aș putea să-i descriu stilul vestimentar destul de corect, chiar dacă nu l-am văzut niciodată în vreuna dintre hainele ce se usucă pe suportul din camera de zi. Și, ce e și mai ciudat, știu cum miroase. Nu văd nici un motiv pentru care nu ar trebui să ne întâlnim - asta n-ar schimba condițiile în care locuim aici. Doar ar însemna că mi-aș recunoaște colegul de apartament în viața de zi cu zi, dacă l-aș vedea mergând pe stradă. Sună telefonul, ceea ce e ciudat, deoarece nu știam că avem telefon. Mai întâi vreau să-mi iau mobilul, dar soneria mea e o melodie veselă cu clinchete, chiar din josul listei disponibile de la Samsung, nu acel tar-țar retro care sună acum dintr-un loc invizibil din camera de zi. În cele din urmă găsesc telefonul fix pe blatul de bucătărie, sub unul dintre fularele domnului Prior și sub un șir de bilete având ca temă întrebarea dacă Leon a consumat sau nu tot untul (în mod clar a făcut-o). Un telefon fix! Cine ar fi zis? Credeam că telefoanele sunt doar relicve pentru care plătești ca să obții conexiunea internet. - Alo? încerc timid. - Oh, bună, zice tipul de la celălalt capăt.  Pare surprins (presupun că nu se aștepta să răspundă o femeie) și are un accent ciudat - pe jumătate irlandez, pe jumătate londonez. - Sunt Tiffy, mă prezint. Colega de apartament a lui Leon. - Ei! Bună! exclamă el, părând încântat. Și nu vrei să spui colega de pat? - Preferăm colega de apartament, zic, tresărind. - Fair play, zice el, și parcă-l aud că zâmbește. Ei, îmi pare bine să te cunosc, Tiffy. Sunt Richie. Fratele lui Leon. - Și eu mă bucur să te cunosc, Richie. Nu știam că Leon are un frate. Dar sunt enorm de multe lucruri pe care nu le știu despre Leon, chiar dacă știu ce citește înainte de culcare la ora actuală (Clopotul de sticlă, foarte încet). Tocmai l-ai ratat, bănuiesc. Eu am ajuns acum o jumătate de oră, și el era deja plecat."