Dragoste si pedagogie

Din cuprins: ◊ Dragostea și relația dintre sexe ◊ Critica ideii de ameliorare a speciei prin procrearea geniilor ◊ Exacerbarea valențelor științei pozitiviste ◊ Rolul educației în formarea omului ca ființă socială ◊ Exacerbarea rațiunii și a logicii în demonstrarea unor fapte observabile În acord cu doctrinele evoluționiste din epocă și înțelegând determinismul biologic, dar, mai ales, în calitatea sa de profesor care dă o importanță deosebită rolului educației în formarea omului ca ființă socială, autorul apelează la ironie, criticând știința pozitivă, pedagogia pseudoștiințifică, abuzurile pozitivismului și exacerbarea rațiunii și a logicii în demonstrarea unor lucruri observabile. Această atitudine față de lumea pedagogică poate fi înțeleasă numai dacă urmărim itinerariul spiritual al lui Unamuno. De la lecturile "pozitive" din anii tinereții (A. Comte, H. Spencer, Ch. Darwin, Fechner) la criza religioasă pe care o traversează în 1897 este un drum care îl determină pe Unamuno să caute adevărul în extreme - nu doar în știință, ci și în religie -, adresându-se, prin educație, nu doar minții, ci și sufletului, nu doar raționalității, ci și afectivității. Ideile sale pedagogice sunt enunțate de un personaj din roman, Don Fulgencio de Entrambosmares, un intelectual, prieten al paradoxurilor. Cum o face? Cu umor, utilizând ironia ca pe o spadă quijotică cu care lupta pentru a ajunge la o explicație satisfăcătoare nu doar prin știință, ci și prin credință, nu numai prin argumentele minții, ci și prin rațiunile inimii. Căci, așa cum spune C. G. Jung, "un adevăr științific este o ipoteză satisfăcătoare pentru moment, dar nu un element de credință pentru toate timpurile". Tragicul și comicul, ca extreme în care și-a identificat viața căutând adevărul, se contopesc în Dragoste și pedagogie, devenind o veritabilă artă în scrierea sa. Carmen Bulzan