Dragostea are picioare lungi

Călina Bora se apleacă asupra unor psihologii labirintice (alienate, autocontemplative ori ironice), în care indivizii se caută pe sine prin alții și le îngăduie altora să se caute prin ceilalți. Raporturile umane sunt încâlcite și solicită tocmai descâlcirea pe care narațiunea și-o propune ca platforma de lucru. De aici, felul în care personajele își devin propriii cobai pentru a afla sensul sentimentelor și consecințele acestora. În travaliul de cogniție, dialogul este baza felului în care oamenii (femeile, în mod aparte) au nevoie organică de înțelegerea prin rostire și cuvinte. - Ruxandra Cesereanu