PDF

Cartea Drept administrativ ed.11 PDF

de Verginia Vedinas

Drept administrativ ed.11, Verginia Vedinas – copertă

Cauți Cartea Drept administrativ ed.11 PDF de Verginia Vedinas? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Drept administrativ ed.11 - Verginia Vedinas

Verginia Vedinaș este profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității București, instituție unde s-a format sub „bagheta” magică a regretatului profesor Antonie Iorgovan. Ca și mentorul său, a urmat și drumul vieții publice alături de cel al vieții academice, îndeplinind importante funcții în sfera puterii legiuitoare (senator în legislatura 2004-2008), executive (președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și primul director general adjunct al Institutului Național de Administrație în perioada 2001-2003) și ca membru al Curții de Conturi a României în mandatul 2008-2017. A scris peste 45 de lucrări cu caracter monografic, cursuri universitare, legislație comentată, tratatul de drept administrativ, ca unic autor sau în coautorat, peste 180 de studii și articole, fiind o prezentă continuă în literatura de specialitate din România și la evenimentele științifice cu caracter juridic.   Fiecare nouă ediție a cursului de Drept administrativ constituie o completare și o actualizare a celor precedente cu ideile prezentate în doctrina de specialitate apărută între timp, în jurisprudența instanțelor judecătorești și a Curții Constituționale, în legislație și în viața publică, în ansamblul său.

Cauți Drept administrativ ed.11 în format PDF? Gândește-te la Verginia Vedinas.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Verginia Vedinas a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Verginia Vedinas a investit-o în Drept administrativ ed.11.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Drept administrativ ed.11

Cine a scris cartea Drept administrativ ed.11?

Drept administrativ ed.11 a fost scrisă de Verginia Vedinas.

Câte pagini are Drept administrativ ed.11?

Drept administrativ ed.11 are 648 de pagini.

Unde găsesc Drept administrativ ed.11 în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Drept administrativ ed.11?

Compară prețurile pe pagina cărții Drept administrativ ed.11 sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Verginia Vedinas

Ai mai jos lista de cărți scrise de Verginia Vedinas. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.