Carte

Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa

de Sorana Popa

Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa, Sorana Popa – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa – Sorana Popa

Lucrarea abordează temele esențiale din dreptul comercial, și anume: regimul juridic general al formării și executării obligațiilor, o serie de contracte speciale, titlurile de valoare și, nu în ultimul rând, procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Modificările intervenite ca urmare a adoptării și intrării în vigoare a noilor coduri au determinat în mod absolut necesar adaptarea științei dreptului comercial la noile reglementări, fapt care se reflectă în lucrarea de față, atât prin prisma legislației generale, cât și din perspectiva schimbărilor intervenite în legislația specifică aplicabilă profesioniștilor-comercianți. Evoluția legislației în contextul Codului civil actual este reflectată în toate capitolele lucrării de față, la care se adaugă modificările aduse de către noul Cod de procedură civilă, de noul Cod penal și, mai ales, de Legea nr. 85/2014 sau, cum este cunoscută, noul Cod al insolvenței.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa

Cine a scris cartea Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa?

Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa a fost scrisă de Sorana Popa.

În ce an a apărut Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa?

Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa a apărut în anul 2014. Vezi și topul de cărți din 2014.

Câte pagini are Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa?

Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa are 322 de pagini.

La ce editură a apărut Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa?

Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa a fost publicată la editura UNIVERSUL JURIDIC.

Care este cel mai mic preț pentru Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa?

Cel mai mic preț găsit acum este 39.34 lei.

Există Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa în format PDF?

Poți verifica Drept comercial. Obligatii. Contracte. Titluri de valoare. Insolventa în format PDF.

Cărți scrise de Sorana Popa

Ai mai jos lista de cărți scrise de Sorana Popa. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.