Cartea Drept penal. Partea generala. Curs pentru anul II PDF

Cursul de față se adresează în principal studenților din anul II de la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. Prezentarea instituțiilor părții generale a dreptului penal se face în mod practic, cu numeroase exemple de interpretare a instituțiilor juridice provenind din doctrina, dar și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg sau a instanțelor comunitare de la Luxembourg. Sunt, totodată, sintetizate dezbaterile teoretice generate de aplicarea Codului penal, astfel încât cartea este destinată și acelora care doresc să cunoască evoluția dreptului penal, precum și modul de interpretare a instituțiilor sale în spațiul juridic european. Lavinia Valeria Lefterache este profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității din București și judecător la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fragment din carte: "13. Caracterul unitar al dreptului penal. Unitatea dreptului penal este pusă în evidență de unitatea principiilor fundamentale cu privire la infracțiune, răspunderea penală, sancțiune. Deși Codul penal este structurat în două părți, Partea generală și Partea specială, caracterul unitar al dreptului penal este subliniat de art. 236 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede că „Dispozițiile părții generale a Codului penal, precum și dispozițiile generale ale prezenței legi se aplică și faptelor sancționate penal prin legi speciale, afară de cazul în care legea dispune altfel". În lipsa acestei prevederi, legile speciale ar putea deroga de la Partea generală a Codului penal (de exemplu, să prevadă pedepse cu închisoarea în alte limite decât cele prevăzute de cod, să stabilească altă vârstă a răspunderii penale) pentru anumite infracțiuni incriminate în legi speciale. 14. Caracterul de drept public. Prin reglennentările sale, dreptul penal aparține dreptului public, deoarece statul, ca reprezentant al societății, este interesat de apărarea valorilor sociale. Deși doctrina este majoritară în a aprecia că dreptul penal aparține dreptului public, în unele state (Franța, Belgia) se consideră însă că dreptul penal are un caracter sui-generis, neputând a fi încadrat nici în dreptul public, nici în dreptul privat. Concepția se fundamentează pe faptul că prin normele dreptului penal sunt aparate deopotrivă valori aparținând dreptului public (siguranța statului, justiția) și dreptului privat (patrimoniul, persoana). Atât tragerea la răspundere penală, prin plângerea prealabilă, cât și executarea pedepselor (prin serviciile de probațiune) sunt legate de sfera privată. De asemenea, rolul victimei în procesul penal devine la fel de important ca cel al acuzării în exercitarea căilor de atac sau formularea de probe. Teza apartenenței dreptului penal la o ramură de drept sui-generis este accentuată de discuțiile referitoare la diferențele dintrejustiția retributivă (infracțiunea este o faptă contrară legii prin care se aduce atingere însuși statului; procesul are ca scop stabilirea vinovăției; procesul are ca părți principale procurorul și avocatul, fiind orientat către pledoariile acestora) și justiția restaurativă (infracțiunea este o faptă contrară relațiilor sociale, aducându-se atingere persoanelor; procesul are ca scop repararea răului cauzat prin infracțiune, recuperarea infractorului; procesul are ca părți principale inculpatul și victima, fiind orientat către asumarea responsabilității). "