Carte

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11

de Valerian Cioclei

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11, Valerian Cioclei – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11 – Valerian Cioclei

Analiza aprofundată a infracțiunilor prevăzute în Partea specială a Codului penal, cu accent asupra infracțiunilor contra persoanei și a celor contra patrimoniului. Partea specială a dreptului penal, privită ca știință ori ca disciplină de studiu, are menirea de a facilita înțelegerea incriminărilor şi a modului în care diferite fapte penale pot fi încadrate în tiparele fixate de legiuitor. Este o operație de transpunere în formule, adică în articole de lege, a unor fapte de viață considerate intolerabile pentru derularea normală a relațiilor sociale. Pentru cei care stăpânesc litera şi spiritul Codului, orice formulă are o traducere clară în fapte penale concrete şi orice faptă penală concretă poate fi transpusă într-o formulă. Operația pare simplă, dar nu este, deoarece faptele de viață, faptele penale în acest caz, sunt, de regulă, de o mare complexitate şi cu greu se lasă încadrate în tipare.   Aspirația spre exactitatea formulei matematice, în permanentă confruntare cu incertitudinea dată de complexitatea oricărei fapte penale, reprezintă, deopotrivă, dificultatea şi atractivitatea acestei discipline juridice, pe care o numim Drept penal - partea specială.   Lucrarea este destinată, în primul rând, studenților şi absolvenților care pregătesc examenul de Licență, dar ea se poate dovedi utilă şi pentru pregătirea candidaților ce se prezintă la diferite concursuri de admitere într-o profesie juridică. Strădania de a introduce în analiza infracțiunilor numeroase exemple din practica judiciară penală, mai veche sau mai recentă, exemple însoțite de comentarii, poartă speranța ca lucrarea să prezinte interes şi pentru practicienii dreptului penal.   Ediția 11 valorifică acumulările doctrinare și jurisprudențiale intervenite de la ediția precedentă, precum și cele mai recente modificări legislative aduse Codului penal. Actualitatea și necesitatea acestei ediții sunt susținute, în special, de modificările și completările aduse prin Legea nr. 53/2026 și Legea nr. 122/2026, ale căror dispoziții sunt analizate din perspectiva implicațiilor pe care le au asupra interpretării și aplicării concrete a legii penale. Din cuprins • Infracțiuni contra vieții • Infracțiuni contra integrității corporale sau a sănătății • Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie • Infracțiuni contra libertății persoanei • Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale • Infracțiuni contra patrimoniului   Puncte forte • abordarea materiei din perspectivă teoretică și practică • tratarea tematică a materiei, urmărind structura Codului penal • tratarea infracțiunilor conform schemei clasice de analiză • analiza unor probleme de drept controversate • prezentarea practicii judiciare relevante pentru infracțiunile analizate

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11

Cine a scris cartea Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11?

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11 a fost scrisă de Valerian Cioclei.

În ce an a apărut Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11?

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11 a apărut în anul 2026. Vezi și topul de cărți din 2026.

Câte pagini are Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11?

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11 are 504 de pagini.

La ce editură a apărut Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11?

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11 a fost publicată la editura C.H. BECK.

Care este cel mai mic preț pentru Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11?

Cel mai mic preț găsit acum este 184.3 lei.

Există Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11 în format PDF?

Poți verifica Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei Ed.11 în format PDF.

Cărți scrise de Valerian Cioclei

Ai mai jos lista de cărți scrise de Valerian Cioclei. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.